Elevii nevoiași ar putea primi 500 de lei pentru haine și rechizite

Elevii defavorizați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial ar putea primi tichete în valoare de 500 de lei, ca să-și cumpere rechizite și haine, se arată într-un proiect de ordonanță de urgență a Guvernului, aflat în dezbatere publică la Ministerul Fondurilor Europene. Potrivit proiectului de OUG, tichetele sociale se vor acorda pentru un școlar, acelor elevi care provin din familii în care venitul lunar mediu pe membru de familie este de 50 la sută din salariul de bază minim brut pe țară (adică, 1.115 lei) Tichetele vor fi emise pe suport electronic, astfel că vor fi asemănătoare cardurilor bancare, pe care posesorii le vor putea utiliza pentru plata rechizitelor și hainelor. Aceste tichete sub formă de card se vor acorda pe baza unor liste întocmite de autoritățile administrației publice locale, iar suma de 500 de lei nu va putea fi folosită decât pentru achiziționarea de rechizite și haine, fără a putea fi preschimbată în numerar. După cum scrie în expunerea de motive a proiectului de OUG, o asfel de măsură este necesară mai ales în contextul crizei pe care a generat-o epidemia de coronavirus, pentru că una dintre cele mai afectate categorii este cea a copiilor dezavantajați din învățământul de stat, luând în considerare abandonul școlar ridicat provocat de închiderea școlilor și lipsa accesului la învățământul online. Suma de bani de pe tichetul social aferentă unui an școlar va putea fi folosită timp de un an de zile de la data emiterii, numai pe baza actului de identitate al titularului. De asemenea, tichetele pentru achiziționarea rechizitelor și hainelor vor putea fi folosite numai în anumite magazine din raza localității de domiciliu al fiecărui titular de tichet. Această listă va fi primită de către fiecare persoană, odată cu emiterea tichetului. Proiectul de OUG prezentat în acest material nu se aplică momentan. Ca să intre în vigoare, acesta trebuie aprobat de Guvern și apoi publicat în Monitorul Oficial.

 

3 Thoughts to “Elevii nevoiași ar putea primi 500 de lei pentru haine și rechizite”

  1. D-ale liberalilor

    S-ar putea, ne gândim, e posibil ..

    1. Anonim

      9:51 – pai cum altfel? Ca doar asa le prezinta pe toate, vom analiza, vom vedea, s ar putea. Tot ciuma e, difera doar culoarea.

  2. s

    De ce sa le dea iar bani tiganilor, din moment ce nici nu se stie daca incepe scoala? Oricum nevoiasii astia nici nu prea merg la scoala. Mai bine s-ar imbunatati din banii astia conditiile pentru copiii care chiar vor sa faca scoala.

Leave a Comment