Zeci de șoferi sălăjeni au rămas fără permise

Tot mai mulți conducători auto din Sălaj rămân fără permis de conducere din cauza nerespectării normelor rutiere. În perioada 14-21 iulie, poliţiştii Biroului de Ordine Publică, împreună cu colegii lor de la Biroul Rutier şi cei de la Secţia 1Poliţie Rurală Zalău, au continuat acţiunile pentru prevenirea faptelor antisociale şi a accidentelor grave de circulaţie. Activităţile au fost desfăşurate în municipiul Zalău şi în comunele arondate Seţiei 1 Poliţie Rurală Zalău.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate aproape 500 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora fiind de peste 90.000 de lei. Din totalul sancţiunilor, peste 370 au fost aplicate la regimul circulaţiei rutiere, 100 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, patru au fost aplicate la Ordonanţa 97/2005 privind domiciliul şi reşedinţa, iar diferenţa au făcut obiectul altor acte normative. De asemenea, poliţiştii au constatat şi 11 infracţiuni (conducere cu autoturismul neînmatriculat, distrugere din culpă etc.) În perioada de referinţă, poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării, 24 de permise de conducere, dintre care şase pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului electric, patru pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, două pentru neacordarea de prioritate pietonilor, iar diferenţa au fost reţinute pentru alte abateri de la normele rutiere.Pentru defecţiuni tehnice, au fost retrase, până la remedierea deficienţelor, opt permise de conducere.

3 Thoughts to “Zeci de șoferi sălăjeni au rămas fără permise”

  1. […] Tot mai mulți conducători auto din Sălaj rămân fără permis de conducere din cauza nerespectării normelor rutiere. În perioada 14-21 iulie, poliţiştii Biroului de Ordine Publică, împreună cu colegii lor de la Biroul Rutier şi cei de la Secţia 1Poliţie Rurală Zalău, au continuat acţiunile pentru prevenirea faptelor antisociale şi a accidentelor grave de circulaţie. Activităţile au fost desfăşurate în municipiul Zalău şi în comunele arondate Seţiei 1 Poliţie Rurală Zalău. Pentru abaterile constatate au fost aplicate aproape 500 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora fiind de peste 90.000 de lei.…  » Mai multe detalii […]

  2. Vsile pop

    Mai fratilor, macar nu mai publicati articole de genul asta, mergeti in teren si vedeti cum stau la vanatoare militienii astia, se camufleaza sa te poata prinde, la noi asa e , sa prindem soferii si sa ii f….em, nu mai bine ar patrula ei la vedere si prin prezenta lor in trafic ar preveni mai multe ?, ce ziceti?.
    Ei se lauda in bilant cu realizarile lor, adica cu sanctiunile aplicate drept dovada incercati sa vorbiti cu agentul Toma Aurelian de la politia orasului Cehu Silvaniei, un nesimtit care iti si vorbeste de sus si niciodata nu iarta, cand xic de iertare nu vorbesc de fapte grele ci de un simplu bec sa nu merge si poate fi de la drumurile astea super bune.
    Unu ca el face sa fie urata de catre cetateni, toata politia.
    Rusine

  3. Anonim

    Văsălică, te-am ginit. Yu esti ăla de umbli rupt de beat prin Nadiș. Marș!

Dă-i un răspuns lui Zeci de șoferi sălăjeni au rămas fără permise - Stiri Transilvania 24 - Stiri online - Evenimente - Noutati Anulează răspunsul