Transport ilegal de lemne pe un drum din Sălaj. Șoferul, amendat și cu marfa confiscată

Un bărbat în vârstă de 49 de ani din localitatea Someș Odorhei a fost sancționat de polițiști cu o amendă de 10.000 de lei. Motivul? A transportat cu un camion aproape 70 de metri cubi de lemne fără acte. Bărbatul, transportator neprofesionist neînregistat în aplicația SUMAL, a fost prins de polițiști la finalul săptămânii trecute pe un drum din Someș Odorhei, cu 69,86 de metri cubi de lemne de foc de diferite specii pentru care nu a putut prezenta acte. Astfel, în urma cercetării, oamenii legii au constatat că acesta a mai realizat peste 30 de astfel de transporturi de lemne fără acte. Pe lângă amenda încasată, șoferului i-a fost confiscată și marfa în valoare de 12.270 de lei. De precizat este faptul că aplicația SUMAL este utilizată pentru înregistrarea și confirmarea provenienței materialelor lemnoase transportate, înregistrarea traseului parcurs de mijlocul de transport de la locul începerii transportului până la locul de descărcare folosind GPS-ul, înregistrarea fotografiilor mijlocului de transport încărcat cu materiale lemnoase dar și operarea și generarea avizelor de însoțitor a lemnului.

2 Thoughts to “Transport ilegal de lemne pe un drum din Sălaj. Șoferul, amendat și cu marfa confiscată”

  1. […] Un bărbat în vârstă de 49 de ani din localitatea Someș Odorhei a fost sancționat de polițiști cu o amendă de 10.000 de lei. Motivul? Citeste mai mult […]

  2. […] Un bărbat în vârstă de 49 de ani din localitatea Someș Odorhei a fost sancționat de polițiști cu o amendă de 10.000 de lei. Motivul?  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment