Tânăr rătăcit în miez de noapte, găsit de pompieri

Speriat de faptul că nu mai știe unde se află, un tânăr în vârstă de 24 de ani din localitatea Ulciug a apelat numărul de urgență 112 și a solicitat sprijin. Singurul indiciu furnizat de tânăr a fost cu privire la faptul că este între localitățile Ulciug și Biușa. Incidentul a avut loc la finalul săptămânii trecute, mai exact în seara zilei de sâmbătă – 30 aprilie, iar imediat la fața locului, alături de polițiști, s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Gărzii Cehu Silvaniei și Detașamentului Zalău care au găsit persoana care se afla localizată în apropierea localității Ulciug. Tânărul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat în localitatea Ulciug, la domiciliu. De precizat este faptul că în weekendul care tocmai s-a încheiat pompierii din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Porolissum” Sălaj au fost solicitați în 45 de misiuni care au vizat acordarea de asistență medicală de urgență, dar ;i stingerea incendiilor. Răspunsul la urgențele medicale a fost asigurat prin intermediul celor opt echipaje SMURD, iar cele mai multe misiuni au fost pe linie medicală.

3 Thoughts to “Tânăr rătăcit în miez de noapte, găsit de pompieri”

  1. […] Speriat de faptul că nu mai știe unde se află, un tânăr în vârstă de 24 de ani din localitatea Ulciug a apelat numărul Citeste mai mult […]

  2. […] Speriat de faptul că nu mai știe unde se află, un tânăr în vârstă de 24 de ani din localitatea Ulciug a apelat numărul  » Mai multe detalii […]

  3. Anonim

    Pentru asemenea apelare evident nejustificată la 112 se dă amendă, nu se deplasează un echipaj de poliție și două de pompieri să facă taximetrie!

Leave a Comment