1.000 de zălăuani în stradă, în a doua zi de proteste

Circa 1.000 de zălăuani au ieşit în stradă pentru a două zi consecutiv, în semn de protest faţă de ordonanţele graţierii. Manifestaţiile au început în jurul orei 18, punctul de întâlnire fiind şi de această dată platoul din faţa Prefecturii, acolo unde protestatari de toate vârstele au scandat lozinci împotriva Guvernului Grindeanu şi a deciziei acestuia de a modifica, prin ordonanţă de urgenţă, legile penale. Oamenii au venit dotaţi cu pancarte pe care erau scrise mesaje precum „Pe părinţi i-aţi chinuit, am crescut, o să plătiţi”, „În democraţie, hoţii stau la puşcărie”, „Aţi enervat Zalăul şi noi nu ne enervăm în veci”, „Unde-i Ţepeş să vă vadă?! Trădători de neam şi ţară” sau „Zalăul vrea democraţie, nu amnistie”.
În jurul orei 19.30, după ce au cântat imnul naţional, manifestanţii au pornit în coloană, huiduind şi strigând „Hoţii”, spre Primăria Zalău, unde, odată ajunşi, au continuat să scandeze. De aici, zălăuanii s-au îndreptat, aşa cum au făcut şi cu o seară înainte, spre sediul PSD, apoi au continuat marşul de-a lungul Bulevardului Mihai Viteazul, până la Tribunalul Sălaj şi înapoi pe platoul de marmură.
Protestul s-a sfârşit după ora 21.00. Nu au fost înregistrate incidente.

16 Thoughts to “1.000 de zălăuani în stradă, în a doua zi de proteste”

  1. Anonim

    Bravo Sălaj! Bravo Zalău!

  2. Anonim

    Bine, dar de ce nu strigati si contra ALDE? Tăriceanu îi scutit de doctor? El care vorbea de război civil?

  3. Alfaman

    PSD e rahatul ALDE e pisatul.

  4. Anonim

    Ne vedem diseară de la 18
    !!!!!!

  5. Priviti la fetele lor! Inafara de cativa copii de PDL isti scosi din casa de parinti,cu pancarte de acelasi tip de gat( habar nu au bieti de ei de ce sunt acolo…) in rest numai fete de plevusca Zalaului si boschetari ,care nu au servici sau ce sa faca acasa ! Vai mama lor !

    1. Anonim

      Ce tot o dai inainte cu PDL-ul, ai vreo boala mintala? Doar nebunii repeta la nesfarsit acelasi lucru. PDL e istorie, nu mai exista. Multi fosti pedelisti s-au dus la alte partide, inclusiv in PSD si ALDE. Oamenii au dreptul sa protesteze. Tu vezi-ti de treaba si mergi la munca, asistatule social. Pana una alta, voi traiti din banii celor care muncesc la privat.

    2. K

      Cat te plăteste ciuma rosie sa vomiti aici? Fmm

    3. Anca

      Nelu, am si io o intrebare: Cand faci caracterizari ca „plevusca”, de fapt te referi la:
      A) habar n-am, nu am proprietatea termenilor dar mereu mi-am dorit sa scriu diminutivul de la pleava si s-a ivita ocazia acum
      B) sunt prostut/a dar dragut/a si asta ma scoate din orice
      C) in secret crap de ciuda ca-s de partea PSD-ului si as fi vrut sa fiu eu ala din ziar, nu astia. Plus ca eu asta cred despre toate sutele de mii de manifestanti din tara dar aici mi-am gasit cadrul de a ma exprima. traiasca libertatea de expresie!
      D) Alta intrebare!

  6. Anonim

    Ignorati si asta girezilor!

  7. Anonim

    pentru NELU
    Au fost in stada patroni si directori de firme,profesori,doctori ,ingineri .
    Sa-ti fie rusine ca jignesti oamenii care au curajul sa ia atitudine.
    Pun pariu ca intr-o forma sau alta stai cu mana intinsa la pomenile PSD-ULUI.

    1. Anonim

      NU E NELU E GIREADA RALUCA ANDREEA

  8. @9:41 ramaneti aceeasi hand.icapati ori in ce partid santeti azi aciuati pnl,usr,pmp. Aceeasi Marie cu alta palarie….sa va fie rusine ,la ce ati facut cu parinti nostri pensionari si nu numai..

    1. Anonim

      Raluca, sa ne lustruiesti MACIUCA!

  9. Anonim

    Stați acolo până vine iohanis după voi

  10. Karici

    Analfabetii au iesit in strada. Nici nu stiu pentru ce au iesit. Cine nu sare nu vrea schimbare ! Bata-i norocu de gunoaie sociale!

Leave a Comment