Pe drumurile Sălajului, o adevărată nebunie

Permise de conducere şi taloane de înmatriculare reţinute, aproape două sute de amenzi aplicate şi multe nereguli constatate. Toate acestea sunt rezultatul misiunilor poliţiştilor sălăjeni desfăşurate zilele trecute pe drumurile judeţului.

În perioada 30 iunie-6 iulie, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul IPJ Sălaj au organizat şi desfăşurat o serie de misiuni pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranței publice. În urma activităților, au fost constatate două infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere (conducerea unui vehicul neînmatriculat). De asemenea, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 182 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora fiind de 37.585 lei. Dintre sancțiunile aplicate, 124 au fost la Legea 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 51 la regimul circulaţiei rutiere, trei la OUG97/2005 privind domiciliul şi reşedinţa, iar diferența au constituit alte abateri. Totodată, au fost ridicate, în vederea suspendării, patru permise de conducere, obiectul suspendării fiind neacordarea de prioritate vehiculelor şi nerespectarea culorii roşii a semaforului. În cadrul acţiunilor desfăşurate au fost reţinute şi patru certificate de înmatriculare.

Fotografie cu caracter ilustrativ

3 Thoughts to “Pe drumurile Sălajului, o adevărată nebunie”

  1. […] Permise de conducere şi taloane de înmatriculare reţinute, aproape două sute de amenzi aplicate şi multe nereguli constatate. Toate acestea sunt reyultatul misiunilor poliţiştilor sălăjeni desfăşurate zilele trecute pe drumurile judeţului. În perioada 30 iunie-6 iulie, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul IPJ Sălaj au organizat şi desfăşurat o serie de misiuni pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranței publice. În urma activităților, au fost constatate două infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere (conducerea unui vehicul neînmatriculat). De asemenea, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 182 de sancţiuni… Citeste mai mult […]

  2. […] Permise de conducere şi taloane de înmatriculare reţinute, aproape două sute de amenzi aplicate şi multe nereguli constatate. Toate acestea sunt reyultatul misiunilor poliţiştilor sălăjeni desfăşurate zilele trecute pe drumurile judeţului. În perioada 30 iunie-6 iulie, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul IPJ Sălaj au organizat şi desfăşurat o serie de misiuni pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranței publice. În urma activităților, au fost constatate două infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere (conducerea unui vehicul neînmatriculat). De asemenea, pentru neregulile constatate,  » Mai multe detalii […]

  3. Anonim

    Nu e nicio nebunie, e democrație. Haos, anarhie, haos !

Leave a Comment