Doi copii la Urgențe, după ce au înghițit o cheie și un șurub

Peste 570 de pacienți au trecut pragul Unității de Primire Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean Sălaj. Și asta în doar șapte zile, în perioada 25 septembrie – 1 octombrie. Printre aceștia s-au numărat și doi minori din municipiul Zalău în vârstă de trei, respectiv doi ani cu ingestii accidentale a unui corp străin. Unul a înghițit un șurub, iar celălalt o cheie de la un lacăt. Cei doi minori au fost internați pentru tratamant de specialitate, în prezent aflându-se în afara oricărui pericol. Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții celei mai mari unități spitalicești din județ, din totalul celor 572 de pacienți care au trecut pragul UPU, 338 au fost internați pentru tratament și investigații medicale suplimentare în diferite secții ale spitalului. Cei mai mulți pacienți care au solicitat sprijin medical au fost cu: plăgi, fracturi, traumatisme, entorse și contuzii – 98 de cazuri; travaliu declanșat – 41 de cazuri; pneumonii – 40 de cazuri; hipertensiune arterială- 39 de cazuri; gastrită, gastroduodenită, enterocolită, gastro-enterocolită- 25 de cazuri, colică abdominală – 21 de cazuri; rinofrangite – șapte cazuri și bronșite – patru cazuri. Comparativ cu penultima raportare, numărul pacienţilor care au ajuns la UPU pentru a solicita sprijin medical a scăzut de de la 648 de cazuri la 572.

Alte articole

One Thought to “Doi copii la Urgențe, după ce au înghițit o cheie și un șurub”

  1. Asta se intampla cand lasi copiii nesupravegheati.