Aviz amatorilor! Agresarea profesorilor sau a medicilor se va lăsa cu pedepse cu închisoarea mult mai dure

Persoanele care agresează lucrători din sistemul medical sau de învățământ vor risca pedepse cu închisoare mai mari ca în prezent, potrivit unui proiect legislativ pus recent în dezbaterea senatorilor. În prezent, doar agresorii polițiștilor și jandarmilor primesc pedepse majorate.

Proiectul legislativ ce prevede înăsprirea pedepselor pentru cei ce agresează polițiști, jandarmi, medici sau asistenți sanitari, dar și profesori sau învățători se află în dezbatere la Senat și are nevoie, pentru a se putea aplica, de adoptarea Parlamentului și de publicarea în Monitorul Oficial.

Concret, dacă măsurile conținute de propunerea legislativă vor ajunge să se aplice, pe lângă cei care vor agresa polițiști sau jandarmi aflați în exercițiul funcțiunii, și cei ce vor amenința sau lovi medici sau profesori vor fi pedepsiți mult mai aspru decât în prezent.

Mai exact, pedepsele aplicate celor care vor agresa profesori în școli sau medici în spitale vor fi de două ori mai mari decât pedepsele aplicate pentru respectiva infracțiune. De exemplu, în prezent, o persoană care lovește o alta poate fi pedepsită cu închisoare de până la doi ani, dar, după ce se vor aplica măsurile din proiect, dacă va lovi un medic sau un profesor în timp ce acesta este la serviciu va putea fi pedepsită cu închisoarea de până la patru ani.

În prezent, cei ce agresează polițiști sau jandarmi aflați în serviciu pot primi pedeapsa pentru respectiva infracțiune (amenințare, lovire sau chiar omor), majorată cu jumătate. Această majorare (cu 50%) a fost stabilită în anul 2018, atunci majorarea fiind de doar o treime din pedeapsa pentru fiecare infracțiune.

Pedepsirea mai aspră a celor ce agresează profesori sau medici nu este o idee chiar nouă. De exemplu, numai în luna mai a acestui an au fost înregistrate două proiecte legislative care prevăd majorarea pedepselor pentru ultrajul profesorilor sau medicilor aflați la serviciu. Astfel, unul prevede pedepsirea mai dură a celor care agresează profesorii, în timp ce al doilea prevede aplicarea acelorași pedepse și celor care agresează profesorii, dar și medicii.

4 Thoughts to “Aviz amatorilor! Agresarea profesorilor sau a medicilor se va lăsa cu pedepse cu închisoarea mult mai dure”

  1. Anonim

    mare atentie procurorilor din salaj care l-au hatuit pe profesorul nelu abrudan

  2. Anonim

    Merita bagati la bulau ..daca l-au hartuit si stresat degeaba + imaginea sifonata. S ceara daune morale Abrudan !

  3. Dan

    Merita bagati la bulau ..daca l-au hartuit si stresat degeaba + imaginea sifonata. S ceara daune morale Abrudan !

  4. Anonim

    dar profesorii si medici , ei ce raspundere au fata de copii/elevi si pacienti?
    ei nu au nici o raspundere !
    iti moare pacientul pe masa si il doare undeva ! sa faca si el puscarie pentru INACTIVITATEA sa !!!
    la fel si la profesori ! ei cu ce raspund? sunt ca si popii ! se duc la service si iau salar , chiar daca nu fac nimic pt elevi ! sa raspunda penal daca nu isi educa copii !
    cum se poate ca un professor la ire sa nu opredea nimic si sa dea ore in particule, unde mai face lunar 2-3 mii de euro !!!
    de un professor ia 15 lei pentru un copil pe zi, doar ca sta cu el la after scool ?? in acele ore , pana la ora 16:00 el este platit si de sat si de parinti !
    are salar de peste 1000 de euro de la stat si mai face cel putin o asmenea suma doar ca sta de luni pana joi cu 10 copii dupa ore !! daca are noroc si sunt 20 de copii, sumele se dubleaza !

Leave a Comment