Ambulanța pentru Monumente – intervenție la biserica din lemn din Chechiș

O nouă intervenție a ”Ambulanței pentru Monumente Sălaj” are loc în această perioadă la biserica din lemn din localitatea Chechiș, comuna Bălan. Fragmentele de pictură exterioară, descoperite în luna aprilie a acestui an, la biserica precizată, au avut de suferit din cauza umidității excesive din ultima perioadă. Pânza pictată, așezată între bârne, a început să se desprindă, iar cu ajutorul restauratorilor Dana Covaci și Mihai Covaci, la finalul săptămânii trecute a început procesul de consolidare a fragmentelor de pictură exterioară de la această biserică. Potrivit reprezentanților ”Ambulanței pentru Momunente” Sălaj, au fost parcurși primii pași în acest proces și totodată au fost realizate investigații pentru a vedea dacă, sub actualul strat de vopsea din interior, se mai păstrează pictura veche a bisericii, iar câteva secțiuni ale unor icoane din patrimoniul acestei biserici au fost curățate. Recent, ”Ambulanța pentru Monumente Sălaj” a finalizat o altă lucrare la biserica de lemn din Zalnoc, care a vizat realizarea unei învelitori de șindrilă, cea veche de peste 40 de ani fiind degradată. ”Ambulanța pentru Monumete” este un proiect civic, cu impact regional, ce are drept obiectiv acționarea eficientă în domeniul salvgardării patrimoniului cultural construit, anume punerea în siguranță a acelor edificii monumente istorice aflate într-o stare avansată de degradare sau precolaps.

În județul Sălaj programul civic de salvgardare a patrimoniului cultural construit ”Ambulanța pentru Monumente” este gestionat de Asociația ”Arhaic” reprezentată de  Valeria Lehene, președinte și conductor arhitect, respectiv Bogdan Ilieș – vicepreședinte. Prin intermediul programului ”Ambulanța pentru Monumente” sunt puși la dispoziția comunității specialiști: arhitecți, istorici de artă, istorici, meșteri și voluntari. De asemenea, comunitățile contribuie cu sumele de bani aferente materialelor necesare pentru punerea în siguranță a edificiului monument istoric și tot în sarcina comunității este cazarea și asigurarea hranei pentru voluntarii și meșterii participanți la acțiunea de punere în siguranță a monumentului. De precizat este faptul că, ”Ambulanța pentru Monumente Sălaj” este parte integrată a proiectului ”Ambulanței pentru Monumente”, proiect ce se dorește a fi implementat la nivel național. Ca proiect, ”Ambulanța pentru Monumente” este susținut prin finanțări din partea Administrației Fondului Cultural Național, Global Heritage Fund și Anglo Romanian Trust for Traditional Architecture. Principalele acțiuni ale ”Ambulanței pentru Monumente Sălaj” în cursul acestui an au fost: intervenția la biserica de lemn din Răstolțu Deșert și la biserica de lemn din Zalnoc. Urmează o altă intervenție la biserica de lemn din localitatea Porț, comuna Marca.

Alte articole

One Thought to “Ambulanța pentru Monumente – intervenție la biserica din lemn din Chechiș”

  1. Anonim

    Care și unde este locul Direcției pentru Cultură în aceste demersuri și, mai ale, aceste realizări?

Lasă un răspuns la Anonim Anulează răspunsul