Alcoolemie record la un șofer din Sălaj! Drumurile județului, pline de șoferi iresponsabili !

Conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, conducerea fără permis şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat au fost faptele constatate de poliţiştii sălăjeni la sfârşitul săptămânii trecute. În doar trei zile, în perioada 9 -11 aprilie, polițiștii au întocmit 15 dosare penale.

La 17 ani, în trafic fără permis

Primul dosar penal a fost întocmit vineri, 9 aprilie, când în jurul orei 17 poliţiştii Secției 6 Poliție Rurală Crasna, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza comunei Horoatu Crasnei, au oprit pentru control un ATV, condus de un adolescent de 17 ani. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar ATV-ul nu era înmatriculat.

Pe o stradă din Zalău, la volan cu 5,23 mg/l alcool pur în aerul expirat 

În dimineața zilei de sâmbătă, 10 aprilie, în jurul orei 7, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pe strada Gheorghe Doja o autoutilitară, la volanul căreia se afla un tânăr de 30 de ani, din judeţul Sălaj. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, la testarea cu alcooltestul a evidenţiat o alcoolemie de 5,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe o stradă din Cehu Silvaniei, doi șoferi băuți

Potrivit reprezentanților IPJ Sălaj, două ore mai târziu un bărbat, din comuna Sălăţig, a fost depistat de poliţiştii din Cehu Silvaniei, în timp ce conducea autoturismul pe strada Dozsa Gyorgy, din localitate, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice (0,55 mg/l alcool pur in aerul expirat). De asemenea, la scurt timp, tot pe strada precizată din localitate poliţiştii au mai depistat un bărbat, din comuna Benesat, care conducea autoturismul cu o alcoolemie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferi inconsștienți, depistați în Crișeni și în Giuretelecu Șimleului

Tot în după-amiaza zilei de sâmbătă, 10 aprilie, în jurul orei 18 poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Zalău au oprit pentru control, în localitatea Crişeni, un autoturism condus de un bărbat din localitate. Şi în acest caz testarea cu alcooltestul a evidenţiat un rezultat pozitiv. Şoferul avea o alcoolemie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Seara, în jurul orei 19, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Șărmăşag au identificat în trafic, prin localitatea Giurtelecu Șimleului, un moped neînmatriculat/neînregistrat, condus tot de un sălăjean. Şoferul nu deţinea nici permis de conducere, iar la testarea cu alcooltestul a rezultat o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. În aceeaşi zi, în jurul orei 20, un bărbat, din comuna Crasna, a fost oprit în trafic de către poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce conducea autoturismul prin localitate cu o alcoolemie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cu permisul suspendat

Conform reprezentanților IPJ Sălaj, în noaptea de 10 spre 11 aprilie puin după miezul nopții, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Crasna au depistat un bărbat, din comuna Horoatu Crasnei, care conducea autoturismul pe Drumul Judeţean 108G, deşi dreptul de a conduce era suspendat.

Fără permis și cu mașina neînmatriculată

De asemenea, duminică dimineaţa, 11 aprilie, în jurul orei  4,poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Zalău au depistat pe raza localităţii Gârceiu un autoturism avariat. Lângă autoturism se aflau trei tineri, unul din comuna Buciumi, unul din comuna Crişeni şi unul din judeţul Satu Mare. Verificările efectuate de poliţiştii au stabilit că maşina a fost condusă de tânărul din comuna Crişeni. Acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar maşina era neînmatriculată.

În aceeași zi, înjurul orei 10, un tânăr de 22 de ani a fost depistat de poliţiştii din Jibou în timp ce conducea motocicleta pe strada Viitorului, din localitate, deşi nu deţinea permis de conducere. Două ore mai târziu, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Jibou s-au sesizat din oficiu, despre faptul că un jibouan a condus mopedul pe Drumul Judeţean 108 B, prin localitatea Brâglez, deşi vehiculul nu era înmatriculat/înregistrat.

“În toate cazurile, poliţiştii au întocmit dosare penale, iar la finalizarea cercetărilor acestea vor fi înaintate unităţilor de parchet competente, cu propuneri legale”, au precizat reprezentanții IPJ Sălaj.

3 Thoughts to “Alcoolemie record la un șofer din Sălaj! Drumurile județului, pline de șoferi iresponsabili !”

  1. Anonim

    5.23 mg/l alcoolemie este foarte mult. peste 2.5 mg/l deja poate fi coma alcoolica.
    si vegh alexandru fiind prins cu 1.15 este dosar penal.

  2. Anonim

    Nu exista persoana in viata cu alcoolemie 5.23 in AERUL EXPIRAT !!!

    1. Ilie

      Dupa tine, cand e vorba de aerul expirat, e posibil sa nu fie in viata??? :)))

Leave a Comment