Accident în Someș-Odorhei. Două persoane au ajuns la spital

Azi, în jurul orei 13, pe drumul județean 108 A, între localitățile sălăjene Jibou și Someș-Odorhei, un localnic de 49 de ani, în timp ce conducea un tractor cu care tracta o semănătoare, pe direcția Jibou – Someș-Odorhei, nu a acordat prioritate de trecere în momentul efectuării unui viraj spre stânga, pe un drum agricol. Astfel, un autoturism condus pe direcția Someș Odorhei – Jibou, de un tânăr de 21 de ani, a intrat în coliziune cu semănătoarea atașată în spatele tractorului. Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele find negative. În urma accidentului rutier, conducătorul autoturismului, o tânără de 16 ani, pasageră în autoturism și un tânăr de 16 ani, pasager în tractor, au suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital. Polițiștii rutieri din Jibou continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

2 Thoughts to “Accident în Someș-Odorhei. Două persoane au ajuns la spital”

  1. […] Azi, în jurul orei 13, pe drumul județean 108 A, între localitățile sălăjene Jibou și Someș-Odorhei, un localnic de 49 de ani, în timp ce conducea un tractor cu care tracta o semănătoare, pe direcția Jibou – Someș-Odorhei, nu a acordat prioritate de trecere în momentul efectuării unui viraj spre stânga, pe un drum agricol. Astfel, un autoturism condus pe direcția Someș Odorhei – Jibou, de un tânăr de 21 de ani, a intrat în coliziune cu semănătoarea atașată în spatele tractorului. Ambii conducători au fost testati cu aparatul etilotest,… Citeste mai mult […]

  2. […] Azi, în jurul orei 13, pe drumul județean 108 A, între localitățile sălăjene Jibou și Someș-Odorhei, un localnic de 49 de ani, în timp ce conducea un tractor cu care tracta o semănătoare, pe direcția Jibou – Someș-Odorhei, nu a acordat prioritate de trecere în momentul efectuării unui viraj spre stânga, pe un drum agricol. Astfel, un autoturism condus pe direcția Someș Odorhei – Jibou, de un tânăr de 21 de ani, a intrat în coliziune cu semănătoarea atașată în spatele tractorului. Ambii conducători au fost testati cu aparatul etilotest,…  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment