Ambasadorul Indiei în România, Excelența Sa Manoj Kumar Mohapatra, a efectuat astăzi pentru prima dată o vizită oficială în județul nostru. Cu această ocazie, ambasadorul s-a întâlnit cu prefectul județului Sălaj – Claudiu Bîrsan, cu președintele Consiliului Județean Sălaj – Dinu Iancu Sălăjanu și cu primarul municipiului Zalău – Florin Florian. Întâlnirea, găzduită de Consiliul Județean Sălaj, a reprezentat un prilej de dialog privind consolidarea relațiilor de colaborare și identificarea unor oportunități de cooperare în domenii de interes comun, cu accent pe dezvoltarea economică, atragerea investițiilor și promovarea schimburilor culturale și educaționale.
În cadrul discuțiilor, prefectul județului Sălaj, Cristian Claudiu Bîrsan, a evidențiat respectul și aprecierea față de valorile culturale și civilizația indiană, subliniind totodată poziționarea strategică a județului Sălaj în nord-vestul României și avantajele pe care acestea le oferă pentru dezvoltarea unor viitoare parteneriate economice și investiționale. De asemenea, au fost prezentate potențialul de dezvoltare al județului, infrastructura aflată în extindere și disponibilitatea autorităților de a sprijini inițiativele care pot genera beneficii pentru comunitatea locală.
„Instituția Prefectului – Județul Sălaj apreciază această vizită drept un pas important în consolidarea relațiilor de cooperare internațională și în promovarea județului ca partener deschis dialogului și investițiilor. Mulțumim Excelenței Sale pentru vizită și pentru dialogul constructiv, cu convingerea că această primă întâlnire va deschide noi perspective de colaborare între județul Sălaj și Republica India”, a declarat prefectul Claudiu Bîrsan.