Fiți atenți la jucăriile cumpărate de sărbători!

Se apropie perioada sărbătorilor de iarnă și a cadourilor. Cu siguranță că cea mai mare atenție în această perioadă este acordată jucăriilor pentru cei mici. În acest context, Asociația InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor vine în sprijinul consumatorilor cu informații și alerte rapide care sunt actualizate zilnic pentru produsele nealimentare la nivelul Uniunii Europene. Prin urmare, atunci când intenționăm să cumpărăm un cadou pentru copii este important să ținem cont de vârsta acestora. Copiii sub trei ani au tendința să bage jucăriile în gură și astfel se pot îneca foarte ușor cu părțile mici ale acestora. De aceea este important să se respecte atenționările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor cu vârsta sub 36 de luni, care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul „Atenție. Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare”. De asemenea, jucăriile trebuie să aibă marcate într-un mod vizibil, lizibil și durabil, următoarele informații: coordonatele producătorului și/sau importatorului (numele, denumirea comercială/marca înregistrată a producătorului și/sau a importatorului și adresa la care pot fi contactați etc), numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare), marcajul de conformitate CE care certifică faptul că jucăria este sigură, existența instrucțiunilor de utilizare și a avertismentelor specifice, însoțite de indicații privind precauțiile în utilizare, iar acestea trebuie să fie traduse obligatoriu în limba română. Cu privire la modul în care trebuie să alegem jucăriile pe care vrem să le oferim în dar, Sorin Mierlea – președintele Asociației InfoCons este de părere că „este important să le oferim copiilor jucării de calitate, care să îi formeze, să îi educe și de ce nu, să le fie alături poate chiar ani de zile. Informați-vă despre ce anume va intra în contact cu copiii dumneavoastră și alegeți cu grijă, deoarece fiecare copil este un alt fel de floare și împreună fac din această lume o frumoasă grădină. Descărcați Aplicația Gratuită InfoCons, luați deciziile în cunoștință de cauză!”. Orice reclamație legată de o jucărie achiziționată trebuie semnalată mai întâi vânzătorului/magazinului de la care a fost cumpărată, iar dacă situația nu se rezolvat, consumatorii se pot adresa autorităților competente sau Oficiilor locale pentru Protecția Consumatorului.

 

One Thought to “Fiți atenți la jucăriile cumpărate de sărbători!”

  1. […] Se apropie perioada sărbătorilor de iarnă și a cadourilor. Cu siguranță că cea mai mare atenție în această perioadă este acordată jucăriilor pentru cei mici. În acest context, Asociația InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor vine în sprijinul consumatorilor cu informații și alerte rapide care sunt actualizate zilnic pentru produsele nealimentare la nivelul Uniunii Europene. Prin urmare, atunci când intenționăm să cumpărăm un cadou pentru copii este important să ținem cont de vârsta acestora. Copiii sub trei ani au tendința să bage jucăriile în gură și astfel se pot îneca… Citeste mai mult […]

Leave a Comment