La Zalău, sute de lei pentru serviciile de înhumare în Cimitirul municipal

Costul total al unei înhumări în Cimitirul municipal Zalău este de aproximativ 500 de lei. Suma precizată include: locul de veci, săpatul şi astupatul gropii şi după caz „chiria” pentru utilizarea capelei. Cimitirul public este administrat de societatea Citadin, aflată în subordinea Primăriei Zalău, iar potrivit reprezentanţilor acesteia, conform unor hotărâri de Consiliu Local tarifele în vigoare pentru prestarea serviciilor funerare sunt: catafalcare cu utilizarea capelei – 200 de lei, catafalcare fără utilizarea capelei – 115 de lei, săparea gropilor pentru înhumare adulţi -150 de lei, săparea gropii pentru înhumare copii – 63 de lei, respectiv locul de înhumare în zona II – 150 de lei. În ceea ce priveşte taxa pentru utilizarea capelei aceasta nu prevede un anumit număr de ore sau zile, fiind percepută la finalizarea înhumării. Pe lângă acesta taxe care se achită la societatea Citadin, respectiv la capela Cimitirului municipal, familiile răposaţilor, care vor să păstreze tradiţiile vor mai scoate din buzunar şi alte sume pentru serviciile funerare, respectiv masa de pomană în amintirea răposatului.

Ajutor de deces de peste 5.000 de lei

Statul acordă, prin intermediul Casei Judeţene de Pensii Sălaj, un ajutor de înmormântare. Acesta este de 5.380 de lei în cazul decesului pensionarului sau persoanei asigurate în sistemul public, respectiv de 2.690 de lei în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului. Persoanele care pot beneficia de acest ajutor sunt: soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau oricare altă persoană care dovedeşte că a suportat cheltuielile de deces. Ajutorul se acordă, după caz, pe baza următoarelor documente: cerere pentru acordarea ajutorului de deces, certificat de deces în original şi copie, act de identitate al solicitantului în original şi copie, acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul în original şi copie, dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces în original şi copie, adeverinţă care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii în original. La toate acestea trebuie prezentată şi dovada că au fost suportate cheltuielile ocazionate de deces, care se face cu înscrisuri doveditoare în acest sens, inclusiv cu declaraţie pe proprie răspundere a solicitantului ajutorului de deces.

 

2 Thoughts to “La Zalău, sute de lei pentru serviciile de înhumare în Cimitirul municipal”

  1. Stan Patitu'

    Cu regret va informez ca suma de 500 lei NU acopera totalul costurilor unei inhumari. De fapt 500 lei acopera utilizarea capelei + catafalcare = 200 lei, loc de veci 150 lei si 150 lei SAPATUL gropii, nicidecum ASTUPATUL acesteia. Doar acestea sunt serviciile oferite si facturate de CITADIN ! Daca apartinatorii doresc astuparea gropii, fie o fac ei insisi, fie apeleaza la „serviciile” groparilor, care contra-cost, si bineinteles, fara factura si chitanta presteaza acest serviciu. In concluzie, primaria Zalau, prin CITADIN SRL NU OFERA SERVICIUL DE ASTUPARE A MORMANTULUI, obligand apartinatorii sa apeleze la solutii ilegale, respectiv antamarea si plata unor servicii la „negru”! Cam asta ar fi trebuit spus in articol, restul e umplutura…

    1. Marie

      Suma este 5380 lei…….

Leave a Comment