Un nou volum apărut la Editura „Caiete Silvane”: „Comunicare şi existență de la alfabetul slavon la CriticAtac” – Traian Vedinaș

La Editura „Caiete Silvane”, în Colecția Scientia, a apărut recent volumul „Comunicare şi existență de la alfabetul slavon la CriticAtac” – autor Traian Vedinaș. „Cartea de faţă concretizează ideea că ştiinţa comunicării s-a alcătuit într-un sistem ca matematica, filosofia şi filologia şi e nevoie să coboare din sistemul universitar academic unde avem ştiinţele comunicării. Această pledoarie pentru introducerea Comunicării în manualele didactice la învăţământul primar, gimnazial şi liceal o susţin prin conceptul de tipologie pe care l-am descoperit în raportul dintre disciplinele Antropologia culturală şi Sociologia educaţiei, pe care le-am predat la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) între anii 1993-2012, şi anchetele sociologice de teren, care mi-au permis construirea unei tipologii societale”, scrie autorul în postfața volumului. Criticul și istoricul literar Traian Vedinaş s-a născut în 15 septembrie 1947, în satul Lazuri, judeţul Sălaj. Este absolvent al Facultăţii de Filologie, UBB Cluj-Napoca, secţia română-germană în perioada 1968-1972 și al Facultăţii de Istorie şi Filosofie, UBB Cluj-Napoca, Secţia Filosofie în perioada 1975-1981, doctor în filozofie cu teza: „Structuri arhaice în cultura populară românească din Transilvania” în anul 1996; membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj din anul 2006. Între anii 1993-2012 a urmat o carieră universitară în UBB Cluj-Napoca, fiind lector, conferenţiar, profesor, conducător de doctorat la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială. Volume publicate (selectiv): „Onisifor Ghibu, educator şi memorialist”- Editura „Dacia” din Cluj-Napoca în anul 1983; „Timotei Cipariu. Arhetipuri ale permanenţei româneşti”- Editura „Dacia” în anul 1988, în colaborare cu Valeriu Niţu; „Sistemul culturii ţărăneşti”, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca în anul 2000; „Proiecte şi paradigme în gândirea socială românească”- Editurile „Diotima” şi „Argonaut”, Cluj-Napoca în anul 2004; „Echinoxismul. Dicţionar sintetic şi antologic” – Editura „Grinta” din Cluj-Napoca în anul 2005; „Principiul asincroniei şi seducţia culturii”, Editura „Dacia” în anul 2010; „Proiecte rurale româneşti. De la reîmpărţirea pământului la experimentul «Ferma»” – Editura „Waldpress”, Timişoara în anul 2015; „Cununeaua soarelui. Mireasa grâului. Mitologie ţărănească şi filosofie emblematică”, Editurile „Caiete Silvane” – Zalău şi  „Tradiţii Clujene”, Cluj-Napoca în anul 2016; „Simion Bărnuţiu: paşoptist şi filosof modern” – Editura „Caiete Silvane” în anul 2017; „Sălajul la Centenar” (coordonator), Editurile „Caiete Silvane” – Zalău şi Eikon – Bucureşti în anul 2018; „Onisifor Ghibu. Viaţă şi idealuri sociale”, ediţia a II‐a, revăzută şi adăugită, Editurile „Caiete Silvane” – Zalău şi „Şcoala Ardeleană”, Cluj-Napoca în anul 2020; „Sălajul la Centenar” (coordonator) – ediţia a II-a, revizuită şi adăugită, Editurile „Caiete Silvane” şi „Eikon’ în anul 2020.

One Thought to “Un nou volum apărut la Editura „Caiete Silvane”: „Comunicare şi existență de la alfabetul slavon la CriticAtac” – Traian Vedinaș”

  1. […] La Editura „Caiete Silvane”, în Colecția Scientia, a apărut recent volumul „Comunicare şi existență de la alfabetul slavon la CriticAtac” Citeste mai mult […]

Leave a Comment