La Casa Memorială “Iuliu Maniu” din Bădăcin, întâlnire cu poeta Ana Blandiana

Casa Memorială “Iuliu Maniu” Bădăcin, în colaborare cu Fundația „Corneliu Coposu”, Festivalul de Film și Istorii Râșnov și Muzeul Județean de Istorie şi Artă (MJIA) Zalău, organizează vineri – 20 mai, începând cu ora 15, activitatea „Întâlnire cu poeta Ana Blandiana”. Evenimentul va avea loc la Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin. Manifestările se vor desfăşura după următorul program: lansare de carte  Marin Pop – „Corneliu Coposu sub lupa Securitații, de la ora 15  şi Corneliu Coposu –  „Poeme”, de la ora15.45, respectiv premiera filmului “Remember Iuliu Maniu-1986”. Potrivit organizatorilor, printre invitaţii speciali ai evenimentului se numără: P.S. Virgil Bercea – Episcopia Greco-Catolică Oradea, Ana Blandiana – poetă, Ion-Andrei Ghersaim- Fundația „Corneliu Coposu”, Cosmin Budeancă – Fundația „Memoria”, Marin Pop – MJIA Zalău, Silvia Colfescu – Editura Vremea (Zoom) şi Mihai Dragomir-Ffir (Zoom). Cartea, care va fi lansată în cadrul evenimentului, „Corneliu Coposu sub lupa Securitații”, a primit în anul 2021, din partea Fundației Culturale Memoria din București, premiul pentru cea mai bună culegere de documente, iar “Poemele” lui Corneliu Coposu au fost compuse în închisoare pe parcursul celor 17 ani de detenție și scrise pe hârtie abia după ieșirea din închisoare. De asemenea, “Remember Iuliu Maniu – 1986” este un filmul documentar realizat de Casa Memorială “Iuliu Maniu” Bădăcin în colaborare cu Festivalul de Film și Istorii de la Râșnov. Filmul vorbește despre curajul unui grup de tineri de a-l comemora pe Iuliu Maniu, la 33 de ani de la moartea sa. Momentul a fost organizat în primăvara anului 1986, la Dealul Țarinei din Bădăcin. În 1986 un grup de tineri din Bădăcin, cu vârste cuprinse între 15 și 24 ani, organizați de Ioan Pop (zis Poetul) și studentul Nicolae Pop, s-au reunit în seara zilei de 6 martie 1986 la mormintele familiei Maniu din Dealul Țarinei din Bădăcin, unde au depus o coroană de flori pe care au scris “Remember Iuliu Maniu”, au cântat “Imnul lui Iuliu Maniu”, compus de Ioan Pop, au aprins lumânări pe care le-au așezat în forma inițialelor I.M. și au vorbi despre personalitatea marelui om politic. A doua zi toți au fost duși la sediul securității din Zalău unde au fost anchetați. “La 35 de ani de la acest moment, am reușit să scoatem la lumină poveștile celor 13 participanți, realizând interviuri video cu fiecare dintre ei. Pe lângă intervievarea celor 13 participanți, am reconstituit momentul depunerii coroanei, a aprinderii lumânărilor și a intonării „Imnului lui Iuliu Maniu” precum și a discursului ținut de Ioan Pop. Filmul documentar <<Remember Iuliu Maniu – 1986>>, aduce în premieră, în spațiul public, un crâmpei din istoria recentă a comunității locale din Bădăcin, necunoscută până acum, prin care se arată că, în perioada comunistă, au existat și aici acte de curaj, acte de demnitate și încercări de a se opune regimului communist”, a declarat Ana-Maria Borz, masterandă la Facultatea de Istorie din Oradea. Școala Gimnazială nr.1 Pericei a inițiat, în colaborare cu Casa Corpului Didactic Sălaj, proiectul educativ “Poezia închisorilor”. La acest proiect s-au alăturat 28 de instituții de învățământ și de cultură din județele Sălaj, Bihor și Maramureș. Proiectul a fost inclus în Calendarul Proiectelor  Educative Județene din acest an.

One Thought to “La Casa Memorială “Iuliu Maniu” din Bădăcin, întâlnire cu poeta Ana Blandiana”

  1. […] Casa Memorială “Iuliu Maniu” Bădăcin, în colaborare cu Fundația „Corneliu Coposu”, Festivalul de Film și Istorii Râșnov și Muzeul Județean de Istorie şi Artă (MJIA) Zalău, organizează vineri – 20 mai, începând cu ora 15, activitatea „Întâlnire cu poeta Ana Blandiana”. Evenimentul va avea loc la Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin. Manifestările se vor desfăşura după următorul program: lansare de carte  Marin Pop – „Corneliu Coposu sub lupa Securitații, de la ora 15  şi Corneliu Coposu –  „Poeme”, de la ora15.45, respectiv premiera filmului “Remember Iuliu Maniu-1986”. Potrivit organizatorilor,… Citeste mai mult […]

Leave a Comment