Supercupa României, primul trofeu la care visează campioana Volei Municipal Zalău

Supercupa României la volei masculin revine în prim-plan după o pauză de foarte mulţi ani. S-a mai discutat despre acest subiect în anii anteriori, dar Zalăul a rămas fără adversar în urmă cu doi ani, după ce Tomis Constanţa s-a retras din toate competiţiile oficiale din cauza problemelor financiare. La finalul sezonului 2015 – 2016, campioana României devena în premieră Universitatea Craiova, iar Volei Municipal a câştigat Cupa României. Oficialii federaţiei au promis că vor organiza Supercupa României între cele două echipe, dar în cele din urmă s-a renunţat la…

Mai mult...

De la Volei Municipal Zalău, la campioana Greciei

După un sezon petrecut la Volei Municipal Zalău, belgianul Matthias Valkier s-a transferat la PAOK Salonic, campioana Greciei în ultimele trei sezoane Belgianul Matthias Valkier a fost primul transfer pe care conducerea clubului Volei Municipal Zalău l-a realizat în vara anului trecut, înaintea începerii ediţiei 2016 – 2017. Coordonatorul belgian avea 26 de ani şi era şi la acea vreme component al naţionalei Belgiei. Prima echipă de seniori pentru care a activat Valkiers în carieră a fost Euphony Asse-Lennik, formaţie pe care Remat Zalău a întâlnit-o în sezonul 2011 –…

Mai mult...

Şapte goluri şi două penalty-uri acordate în „finala” campionatului judeţean de fotbal

Dumbrava Gîlgău este noua câştigătoare a Ligii a IV-a Sălaj, după ce s-a impus duminică după-amiaza cu scorul de 4 – 3 chiar pe terenul campioanei din sezonul trecut, Unirea Mirşid. La pauză, scorul dintre cele două formaţii era egal, 2 – 2. Trei echipe aveau şanse reale la câştigarea campionatului înaintea ultimei etape, cea de-a treia fiind Rapid Jibou, care s-a impus cu scorul de 3 – 1 duminică, pe terenul celor de la CS Hida. Un rezultat de egalitate între Mirşid şi echipa din Gîlgău, ar fi avantajat…

Mai mult...

Dumbrava Gîlgău este noua campioană judeţeană la fotbal

Dumbrava Gîlgău este noua câştigătoare a Ligii a IV-a Sălaj, după ce s-a impus duminică după-amiaza cu scorul de 4 – 3 chiar pe terenul campioanei din sezonul trecut, Unirea Mirşid. La pauză, scorul dintre cele două formaţii era egal, 2 – 2. Trei echipe aveau şanse reale la câştigarea campionatului înaintea ultimei etape, cea de-a treia fiind Rapid Jibou, care s-a impus cu scorul de 3 – 1 duminică, pe terenul celor de la CS Hida. Un rezultat de egalitate între Mirşid şi echipa din Gîlgău, ar fi avantajat…

Mai mult...

Trei echipe se luptă pentru titlul judeţean

Liga a IV-a de fotbal se încheie duminică, odată du desfăşurarea ultimei runde din acest sezon. Derby-ul etapei se joacă la Popeni, unde liderul Unirea Mirşid va primi vizita ocupantei locului secund, Dumbrava Gîlgău, cele două echipe aflându-se la egalitate de puncte Şanse la câştigarea campionatului în Liga a IV-a are şi Rapid jibou, formaţia pregătită de Marius Muntean urmând să evolueze pe terenul celor de la CS Hida. În cazul unui rezultat de egalitate între Unirea Mirşid şi Dumvraba Gîlgău, Rapid Jibou ar putea deveni echipa campioană a Sălajului,…

Mai mult...

Handbalistă de la HC Zalău, medaliată cu argint la Campionatul Naţional Universitar

La scurt timp după ce a cucerit bronzul în Liga Naţională cu HC Zalău, Dana Abed Kader, jucătoarea transferată în aceasă iarnă de la CSM Cetate Devatrans, a mai obţinut o medalie, deaceastă dată de argint. Dana Abed Kader a participat cu Universitatea din Piteşti la Campionatul Naţional Universitar, competiţie la care au mai evoluat Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Universitatea de Vest Timişoara, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, Universitatea „Transilvania” din Braşov, Academia de Studii Economice Bucureşti şi Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti.…

Mai mult...

Atletul Claudiu Meleg, argint la Campionatul Naţional Şcolar

Stadionul „Iolanda Balaş Soter” din Bucureşti a fost zilele trecute gazda Campionatului Naţional Şcolar la disciplina atletism, eveniment la care au fost prezenţi şi atleţi de la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău şi Clubul Sportiv Şcolar. Cel mai bun rezultat a fost obţinut de Claudiu Meleg, sportiv antrenat de Teodor Bidian. Atletul de la LPS „Avram Iancu” Zalău s-a situat pe poziţia secundă, cucerind medalia de argint în cursa de 5.000 de metri, cu timpul de 15 minute, 32 de secunde şi 38 de sutimi. Chiar dacă timpul…

Mai mult...

Armătura Zalău Old-Boys, locul doi la „Cupa Sport Team Baia Mare 2017”

Clubul de fotbal amator, Sport Team Baia Mare, a organizat ediţia a V-a a cupei care-i poartă numele, eveminet la care a fost invitată şi echipa Armătura Zalău Old-Boys, condusă de Vasile Stâncel. „Cupa Sport Team Baia Mare 2017” a fost organizată cu prilejul împlinirii a cinci ani de la înfiinţarea clubului băimărean, iar la turneu au mai fost prezente: Maramureşu Sighet, Old-Boys Recea şi Samsung Baia Mare, cea de-a şasea echipă, Lăpuşul Tărgu Lăpuş, nemaiputând ajunge la eveniment. S-a jucat după sistemul „fiecare cu fiecare”, iar pe primul loc…

Mai mult...

Rezultat notabil pentru luptele feminine de la CSS Zalău

După o pauză de mai bine de un deceniu, secţia feminină de lupte libere de la Clubul Sportiv Şcolar Zalău a obţinut o nouă medalie. Performanţa îi aparţine sportivei Emanuela Lazăr, pregătită de profesorul Gheorghe Panc. „Mă bucur că, după rezultate notabile obţinute la masculin, am reuşit să aducem o medalie şi la feminin pentru secţia de lupte a Clubului Sportiv Şcolar Zalău. Este o performanţă ce nu s-a mai înregistrat de mai bine de zece ani în Sălaj”, a afirmat Gheorghe Panc. Emanuela Lazăr a concurat la categoria 46…

Mai mult...

CSS Zalău a ratat calificarea între cele mai bune opt echipe de volei din România

Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici” a fost la finalul săptămânii trecute gazda turneului semifinal din cadrul Campionatului Naţional de Volei, fiind al doilea turneu semifinal din actuala ediţie. CSS Zalău s-a clasat pe locul secund în primul turneu semifinal, locul întâi fiind ocupat de CSS LAPI Dej, care a obţinut calificarea în turneul final. Practic, primele patru echipe calificate în turneul final au fost cunoscute la sfârşitul primului turneu semifinal, celelalte două calificându-se după cea de-a doua astfel de competiţie. La Zalău s-au duelat echipele: CSS Zalău, Colegiul Naţional “Mihai Viteazul”…

Mai mult...

Campioana Volei Municipal Zalău debutează pe teren propriu în noul sezon

Federaţia Română de Volei a stabilit data la care va începe noua ediţie a Diviziei A1, prima rundă fiind programată în data de 7 octombrie. Campioana României, Volei Municipal Zalău va debuta pe teren propriu în noul sezon, urmând să întâlnească Ştiinţa Explorări Baia Mare. Nou-promovata Universitatea de Vest Timişoara va evolua pe terenul Ştiinţei Bacău, în timp ce Dinamo, o formaţie ce revine în Divizia A1 după o pauză de un sezon, va evolua pe terenul Unirii Dej. Steaua Bucureşti va avea un meci destul de dificil pe teren…

Mai mult...

FC Zalău va avea un nou antrenor în sezonul viitor

Partida desfăşurată vineri, pe Stadionul Municipal, între FC Zalău şi ASA II Târgu Mureş, scor 6 – 0, a fost ultima pe banca formaţiei zălăuane pentru antrenorul Constantin Olariu. Adus la echipă în urmă cu doi ani, tehnicianul clujean spera să obţină clasări onorabile atât la finele sezonului trecut, cât şi în actuala ediţie de campionat. Parcursul din această ediţie a fost unul destul de bun în prima parte, iar conducerea clubului a afirmat înaintea începerii returului că intră în cursa pentru promovare. Din păcate, socoteala de acasă nu s-a…

Mai mult...

Şimleuanul Emil Borz, în echipa naţională de tenis cu piciorul al României

La Baza Sportivă Gheorgheni din Cluj-Napoca s-a desfăşurat la finalul săptămânii trecute o partidă amicală de futnet între România şi Ungaria, iar printre jucătorii selecţionaţi pentru acest joc se numără şi Emil Borz, component al echipei Simex Şimleu Silvaniei. România s-a impus cu 2 – 1 la general. La evenimentul de la Cluj-Napoca a fost prezent şi Kamil Klein, preşedintele Uniunii Internaţionale de Futnet, care i-a înmânat primarului Emil Boc scrisoarea de încredinţare a organizării Campionatelor Mondiale de Futnet 2018. Sâmbătă s-a desfăşurat la Baza Sportivă Gheorgheni şi prima ediţie…

Mai mult...

Şimleu Silvaniei are echipă înscrisă în Campionatul Naţional de tenis cu piciorul

Tenis cu piciorul sau futnet este un sport care a luat amploare în ultimii ani la nivel naţional, iar în acest an, Sorin Bogdan, preşedintele Futnet România, a organizat primul Campionat Naţional. Cinci echipe au fost înscrise în această competiţie, printre ele şi Simex Şimleu Silvaniei, celelalte fiind Victry Cluj, JSF Cluj, CS Timişoara, Tengo Salonta şi Tengo Salonta U21 (echipă alcătuită din juniori). Până în acest moment s-au desfăşurat două etape, următoarele trei fiind programate în luna iunie. În prima rundă, Simlex Şimleu Silvaniei a dispus cu 4 –…

Mai mult...