Luptătorii zălăuani, calificaţi la Campionatul Naţional de la Târgovişte

Doi sportivi de la CSS Zalău şi doi luptători de la CSM Zalău au obţinut „biletele” pentru finala Campionatului Naţional rezervată copiilor de la Târgovişte

Faza zonală a Campionatului Naţional de lupte libere rezervat copiilor II s-a desfăşurat la finalul săptămânii trecute la Braşov, printre participanţi numărându-se şi nouă luptători sălăjeni pregătiţi de Gheorghe Panc, Cristian Crişan, Ioan Pantea şi Ioan Călian. Şapte dintre ei sunt legitimaţi la CSS Zalău, iar ceilalţi doi, la CSM Zalău. Dintre cei nouă luptători, patru au reuşit să se claseze la final în primele trei locuri, obţinând astfel calificarea în finală.
George Orţan s-a clasat pe prima poziţie la categoria 59 de kolograme, loc pe care l-a ocupat şi Sergiu Pop în cadrul categoriei de 42 de kilograme, ambii fiind sportivi legitimaţi la CSS Zalău. De la CSM Zalău au participat Vasile Moldovan, la categoria 42 de kilograme şi Marius Geamănu, la categoria 46 de kilograme, ambii clasându-se pe locul trei la final.
„Copiii au avut o comportare bună. Cei patru calificaţi la faza finală au făcut meciuri bune, care ne dă dreptul să sperăm la obţinerea a două medalii şi la finala de la Târgovişte”, a precizat instructorul Gheorghe Panc.
Pe lângă cei patru sportivi calificaţi la faza finală, la zona de la Braşov au mai fost prezenţi Alin Trif, Petrişor Opriş, Ionuţ Marincaş şi Vlad Sârcă. Finala Campionatului Naţional de lupte libere este programat în perioada 24 – 26 octombrie, la Târgovişte.
CSS Zalău şi CSM Zalău organizează zilnic selecţie la secţia de lupte libere, antrenamentele desfăşurându-se în fiecare zi de luni până vineri în sala din incinta Stadionului Municipal, începând cu ora 18:30.

Leave a Comment