La un anumit interval de timp, mai mult sau mai putin definit, Romania isi pune toate sperantele in anumite personaje providentiale. Cu destul de multi ani in urma, a fost Ion Iliescu, apoi Emil Constantinescu, dupa care a venit Traian Basescu. Insa, toti acestia sunt deja uitati si ingropati in negura istoriei. Cu exceptia ultimului, caruia ii va veni si lui vremea, la un momentdat. In atari conditii, cred ca cel mai intelept lucru ar fi sa privim cu intelepciune valva creata in jurul lui Klaus Johannis. Nu de alta, dar ne incearca o senzatie de deja vu…
Romanilor le-a intrat deja in reflex ca, in perioade de criza, sa isi proiecteze sperantele in anumite solutii de dincolo de gard, creandu-se astfel iluzia ca un guvern de tehnocrati ar schimba in bine starea natiunii. In conditiile actuale, trebuie sa recunoastem ca acest Klaus Johannis, care are si avantajul ca este german la origine, ar putea fi una dintre prezumtivele solutii la criza politico-economica in care am fost aruncati de catre politrucii actuali. Omul pare sa confirme, insa nu stim cat de mult i se potriveste functia de premier si, mai ales, daca poate face fata presiunii existente pe scena politica, esafod pe care de-abia a facut primul pas.
Primarul Sibiului a aparut, initial, ca o solutie de conjunctura, insa, in foarte scurt timp, a fost adoptat mai intai de PNL, ca apoi sa fie acceptat de PSD, UDMR, PC si Sorin Oprescu. Presedintele Traian Basescu nu-l agreaza. Si cum sa-l inghita pe Johannis, atata timp cat neamtul este vazut in mediile politice si economice ca fiind una dintre cele mai bune alternative la functia de premier al Romaniei. Ca de obicei, actualul sef al statului decide sa faca nota distincta fata de toti si toate, lucru care ar putea sa-i dauneze propriei imagini.
Klaus Johannis este perceput ca avand un altfel de caracter decat cele cu care suntem obisnuiti. Poate, tocmai de aceea, unora nu le cade prea bine la stomac propunerea ca acesta sa vina in fruntea viitorului guvern. In primul rand, primarul Sibiului are in avantajul sau profilul unui personaj intelectual, civilizat si onest, ceea ce il recomanda pentru functia amintita, mai ales ca traversam o perioada politica extrem de tulbure. De asemenea, pe Johannis il recomanda faptele, mai precis performantele manageriale din Sibiu, un oras care se distanteaza, din foarte multe puncte de vedere, de majoritatea localitatilor din Romania. Cei care au vizitat de curand Sibiul, stiu despre ce vorbesc si, totodata, pot sa confirme faptul ca, acolo, se simte mana de fier a primarului.
Pana una, alta, scoaterea din joben a lui Johannis a fost, fara doar si poate, o mutare extrem de inteligenta, care il pune pe Traian Basescu in dificultate. Insa, asa cum il cunoastem, nici nu ne putem imagina ca seful statului nu va muta la randu-i. Cred cu tarie in faptul ca interesul actual al lui Traian Basescu este sa prelungeasca aceasta stare de instabilitate politica pentru a profita de ea la alegerile prezidentiale. Uite-asa se joaca unii cu banii si sperantele noastre. Cred ca vom avea parte de niste alegeri prezidentiale de povestit nepotilor…