Dintr-o anumita perspectiva, alegerile pentru Parlamentul European au reprezentat cel mai bun sondaj de opinie al momentului. Din acea data au inceput calculele referitoare la scrutinul prezidential din aceasta toamna. Chiar daca, pana in acel moment, se mai pot schimba multe, este evindet ca principalele tendinte electorale au fost deja deconspirate. Observam, astfel, ca PSD are ceva probleme de imagine, si nu numai. Chiar daca s-a declarat invingatorul europarlamentarelor, partidul lui Mircea Geoana a parut mai slab ca niciodata. Si asta in conditiile unui absenteism masiv, aspect care, de obicei, favorizeaza formatiunile cu un electorat disciplinat. In acest moment, in Transilvania, PSD pare sa se apropie de anonimat, desigur, cu exceptia singurului judet rosu din zona, si anume Salajul. Uitandu-te peste harta cu rezultatele de la europarlamentare, remarci ca unele fiefuri traditionale ale PSD din sud si din Moldova au fost pierdute aproape in totalitate. Astfel, misiunea lui Mircea Geoana de a se inscauna presedinte pare extrem de grea, daca nu chiar imposibila. Oricum, toata lumea vorbeste de un al doilea tur al prezidentialelor, insa totul va depinde de la ce scor vor porni contracandidatii lui Traian Basescu in confruntarea finala.
Se pare ca, desi este asociat cu guvernarea intr-o mai mare masura decat PSD, PDL nu a prea pierdut din suportul electoral. Se subintelege ca cine a votat cu fiica in primavara, aproape sigur va vota si cu tatal la toamna. In plus, Traian Basescu va scoate un scor mai bun la tara decat a facut-o PDL la alegerile europarlamentare. Ramane de vazut doar daca orasenii il mai iubesc la fel de mult ca in urma cu patru ani. Se stie ca, in 2004, ei l-au facut castigator.
In alta ordine de idei, cu fiecare luna care trece, liberalii pierd sprijinul alegatorilor din mediul rural. Un astfel de comportament electoral era previzibil, atata timp cat pomenile electorale de la sate s-au cam stins. Fara doar si poate, in aceste conditii, PNL mai poate fi salvat doar de votul locuitorilor din orase. Insa, uitandu-ne peste rezultalele europarlamentarelor, remarcam ca, in Zalau, mai degraba poti culege flori de colt decat voturi pentru liberali. Si asta in contextul in care, presedintele liberalilor zalauani castiga, acum un an, inca un mandat de primar, zdrobindu-si contracandidatii. Ne intrebam, pe buna dreptate, daca maine ar avea loc alegeri la nivelul Zalaului, pe ce loc s-ar clasa Radu Capilnasiu? Ce-i drept, pusa azi, intrebarea este tardiva.
In cele din urma, revenid la subiectul privind scrutinul prezidential, este clar ca negocierile dintre partidele ai caror candidati vor strange voturi la prezidentiale, dar si fidelitatea propriului electorat, vor decide castigatorul alegerilor din toamna. Si, oricare dintre cei care ravnesc la acest fotoliu ar castiga alegerile, sunt sigur nu va reusi sa ne schimbe sentimentele pe care le nutrim fata de politicieni. Ramana vorba intre noi.