Zvonoteca

# Înţelegem că iarna-i iarnă, frigu-i frig şi gropile-s gropi, dar ce-i prea mult strică! Şi bistoş îs prea multe cratere pe drumul spre Oradea, fir-ar să fie de drum şi de asfaltul lui peşte! Prin Marca gropi, prin Nuşfalău gropi, de numa’ zboară roţile maşinii de pe ax. De ce nu se poate face şi la noi o asfaltare ca la carte, o lucrare unde să nu se fure şi unde să nu se dea cu lopata de mântuială? Oare chiar e atât de greu? Sau poate n-om avea drumuri bune nici în veacul de apoi?

# De la atâta calibrare şi recalibrare, semafoarele de pe centrul Zalăului au picat ieri pe linie. Nicio pâlpâire, nicio culoare, nicio luminiţă, nici măcar aia de la capătul tunelului nu licărea de dimineaţă în trafic, încât se tot minunau şoferii de libertatea de a circula după pofta inimii. Amu, ne întrebăm, o fi noroc chior pentru şoferi? O fi coincidenţă? Sau s-o fi prins mecanicii că bietele semafoare noi mai mult încurcă decât să dirijeze, aşa că s-au lăsat şi ei păgubaşi şi-au lăsat-o moartă?

Leave a Comment