Casa de Pensii Sălaj precizează cine poate obține notificarea de neasigurat

Casa Județeană de Pensii Sălaj aduce precizări privind obținerea notificării referitoare la calitatea de neasigurat în sistemul de securitate socială din țara noastră.

Potrivit instituției, acest document se solicită de la Casa Județeană de Pensii și confirmă faptul că persoana nu figurează ca asigurată în sistemul public de securitate socială din România pentru perioada indicată.

De regulă, notificarea este utilizată, în relația cu autorități sau angajatori din străinătate, în special din Germania, atunci când trebuie clarificată legislația de securitate socială aplicabilă persoanei.

Documentul poate fi necesar în situațiile în care persoana nu are contract individual de muncă activ în România, nu desfășoară activitate independentă declarată și nu este asigurată în sistemul public românesc de pensii.

Pentru obținerea acesteia, sălăjenii interesați pot depune o cerere la Casa Județeană de Pensii Sălaj, împreună cu documente justificative, precum actul de identitate, dovada încetării contractului de muncă sau o adeverință privind concediul fără plată, dar și contractul ori documentele aferente activității desfășurate în Germania, dacă acestea există.

În cazul în care persoana are un contract de muncă activ în România sau realizează venituri din activități independente declarate fiscal, notificarea nu va fi eliberată, deoarece aceasta este considerată asigurată în sistemul public de securitate socială din România, după cum mai transmite instiuția.

Leave a Comment