Un incident mai vechi a fost pus pe masa instanței la Curtea de Apel Cluj. Un sălăjean din comuna Creaca a fost condamnat definitiv, după ce în anul 2023 a agresat fizic un consilier al primarului. Potrivit știridecluj.ro, cel din urmă s-ar fi deplasat la domiciliul bărbatului pentru a-i atrage atenția că nu și-a prestat toate cele 42 de ore de muncă în folosul comunității, ceea ce era insuficient pentru a mai beneficia de ajutor social.
Sălăjeanul a ieșit din curte, a adresat cuvinte jignitoare la adresa consilierului, iar mai apoi l-a stropit cu apă și l-a lovit în zona bărbiei. Gestul său nu s-a oprit aici, deoarece acesta s-a îndreptat spre autoturismul victimei, amenințându-l cu o furcă.
Agresorul a negat faptul că l-ar fi lovit, deși a recunoscut faptul că l-a stropit, iar mai apoi, în fața instanței, și-a retras cele declarate.
Judecătoria din Jibou l-a condamnat pe bărbat la o amendă penală de 4.000 de lei, amendă calculată la 20 de lei pe zi pentru 200 de zile, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, potrivit sursei citate.
De asemenea, Curtea de Apel a respins, la data de 8 mai 2026, ambele apeluri ca nefondate. Nici majorarea amenzii cerută de persoana vătămată nu a fost admisă, deoarece instanța a reținut că numărul de zile-amendă fusese deja orientat spre maximul legal, iar agresiunea nu a produs leziuni care să necesite zile de îngrijiri medicale.
[…] Un bărbat din Creaca, condamnat după ce a atacat un consilier venit în control apare prima dată în Magazin […]