Sălăjeanul Dacian Cioloș, numit consilier prezidențial

Da, începând de luni, 6 aprilie, sălăjeanul Dacian Cioloș este consilierul lui Nicușor Dan, președintele României, decretul prezidențial fiind semnat deja. Dacian Cioloș s-a născut la Zalău, în anul 1969, dar a copilărit în Pericei. După absolvirea Liceului Agricol din Șimleu Silvaniei (1983 – 1987), Dacian a urmat cursurile Facultății de Horticultură a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, obținând diploma de inginer horticultor. A făcut, apoi, studii de agronomie aprofundată, specializarea „Sisteme de producție și dezvoltare rurală’ la École nationale supérieure agronomique în Rennes – Franța, obținând o bursă guvernamentală franceză și un master științific. În anul 2002, Dacian a început să lucreze la Delegația Comisiei Europene în România, unde s-a ocupat de aplicarea Programului SAPARD. S-a alăturat, în 2005, echipei de la Ministerul Agriculturii, unde a fost consilier personal al ministrului. În perioada mai – octombrie 2007 a fost numit subsecretar de stat pentru afaceri europene în cadrul Ministerului Agriculturii. A fost ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale și comisar european pentru agricultură și dezvoltare rurală. Spre sfârșlitul anului 2015 a fost desemnat premier de către președintele Klaus Iohannis.

4 Thoughts to “Sălăjeanul Dacian Cioloș, numit consilier prezidențial”

  1. Paula

    A înviat cadavrul? Chiar ăsta mai lipsea ca tacâmul să fie complet! Rușine!!!!👇

  2. Laurențiu

    Trebuia adus unul mai breaz să-l învețe pe președintele impus cum să meargă și cum să se îmbrace!

  3. Petre

    Nici ăsta nu o să-l consilieze cum să meargă și cum să se îmbrace pe președintele impus! Îi foarte bine ca se înconjoară de astfel de oameni care au fost o rușine ptr țara,, în speță ptr județ!!!

  4. Anonim

    Preș. Dan a fost instruit să-l destituie pe Ludovic Orban și să-l ia pe acest Cioloș.

Leave a Comment