În Jibou, reguli clare pentru circulația trotinetelor electrice

Jibou este primul oraș din Sălaj unde circulația trotinetelor a fost reglementată prin măsuri clare și necesare. Inițiatorul acțiunii este consilierul local Sergiu Uleniuc, un tânăr pasionat de motociclism, un om care crede că este nevoie de reguli atunci când vine vorba de siguranța pietonilor, dar și a celorlalți participanți la trafic. Potrivit lui Sergiu, proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi. Potrivit acestui set de reguli, circulația cu trotinetele electrice este interzisă în parcurile din oraș și pe trotuare. În schimb se poate circula pe benzile dedicate sau pe partea carosabilă, dar cu purtarea căștii de protecție. O altă prevedere vizează ca pe trotinetă să poată circula o singură persoană. În plus, utilizarea trotinetelor de către copiii cu vârsta sub 14 ani este strict interzisă. Obligatoriu, trotinetele trebuie să dispună de sisteme de avertizare și semnalizare, dar și de frânare. „Este inițiativa mea și am pus-o în practică având sprijinul primarului Dan Ghiurco. Este un proiect care vine să prevină eventuale incidente.

One Thought to “În Jibou, reguli clare pentru circulația trotinetelor electrice”

  1. Tăunul

    Felicitări jiboanilor, în Zalău trotinetele electrice circulă într-o veselie pe trotuar punând în pericol pietonii !

Leave a Comment