Proprietarii imobilelor vizate de lucrările pentru întocmirea planurilor parcelare, sectoarele 55 și 56, sunt așteptați la o întâlnire cu reprezentanții firmei SC Funciara SRL, desemnată în proces. Aceasta va avea loc marți, 7 octombrie, începând cu ora 14, în sala „Avram Iancu” a Primăriei Municipiului Zalău.
Lucrările se desfășoară în următoarele tarlale de pe raza U.A.T. Zalău, zona Ortelec:
- Sector 55: La Izvor, Soci, Blidăroaia, Clejie/Sub Coasta Roşie, Stoguri, Satu Bătrân;
- Sector 56: Sub Mălci, Via Lupului, Pârâul Lupului, Rodină, Pe deal.
Proprietarii terenurilor din aceste tarlale sunt așteptați să ia parte la întâlnire, după cum transmite Primăria Municipiului Zalău.