Beat criță, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din județul Maramureș, a urcat la volanul unui autoturism în jurul după-amiezii zilei de vineri. Nu mult i-a fost, până când acesta a fost surprins conducând haotic pe străzile localitățile Pedii Vadului, iar polițiștii din Ileanda au fost sesizați despre acest fapt. Ajunși în zonă, oamenii legii l-au identificat și oprit.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1.60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probele biologice necesare stabilirii alcoolemiei. Pentru isprava sa, polițiștii sălăjeni i-au întocmit un dosar penal, în cadrul căruia vor fi continuate cercetările în acest caz.