Incertitudini privind finalizarea lotului de autostradă dintre Zimbor și Poarta Sălajului

În ciuda estimărilor privind inaugurarea a 250 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres în acest an, până la finalul lui 2025 vor fi dați în folosință mai puțin de 200, potrivit Asociației Pro Infrastructură. În acest caz, România nu va atinge borna celor 1.500 de kilometri de șosele de mare viteză preconizați, în ciuda promisiunilor făcute de oficiali în ultimele luni.

În prima jumătate a acestui an, au fost finalizați și deschiși circulației doar 55 de kilometri de autostradă și drum expres, iar până în decembrie ar trebui să fie terminați alți 119 kilometri. Printre tronsoanele incluse spre finalizare se numără și sectorul A3, dintre Zimbor și Poarta Sălajului.

Lucrările pe acest segment de autostradă din județul Sălaj continuă, unde compania UMB este activă în teren și ar avea șanse reale să ducă la bun sfârșit acest lot din proiect. Progresul remarcat în a doua jumătate a lunii trecute arată că se poate trece la procesul de asfaltare pe cei 12 kilometri de șosea de mare viteză, potrivit asociației.

4 Thoughts to “Incertitudini privind finalizarea lotului de autostradă dintre Zimbor și Poarta Sălajului”

  1. Anonim

    Autostrada „Transilvania” este dovada vie a aflării în treabă la români, mai bine zis a netrebniciei naționale. Trebuia să fie gata de la Brașov la Borș în 2013, nici peste 10 ani nu va fi gata, dar ne mândrim cu niște sectoare-muzeu.

  2. Dorin

    Bode, ce zice? Dar, Grindeanu? Marii mincinosi!

  3. Anonim

    Ce votam ai avem
    Țin cu dinții de scaune

  4. Anonim

    nodul rutier de la Romanasi ce faceti cu el ? altfel cei 12 km devin muzeu

Leave a Comment