Pompierii sălăjeni au participat cu succes la o competiție de tenis de masă din Alexandria

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj au participat cu succes, în perioada 18-20 iunie, la etapa finală a competiției „Cupa A.S.P.R. la tenis de masă” organizată în acest an la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Evenimentul a avut loc în municipiul Alexandria din județul Teleorman și a reunit peste 40 de sportivi sosiți din toată țara.

Prin puterea de concentrare și elaborarea de strategii, participanții au dat tot ce au avut mai bun pentru a câștiga trofeul și de a reprezenta cu cinste instituțiile din care provin.

I.S.U. Sălaj a fost reprezentat de plt. adj. șef Mureșan Iulian Anastasiu, Brazdău Bogdan și plt. adj. Fărcaș Dan-Sergiu. La categoria de vârstă 35-45 de ani, plt. adj. Fărcaș Dan-Sergiu a reușit o performanță deosebită, ocupând prima poziție. De asemenea, în proba de dublu, echipa sălăjeană, formată din Mureșan Iulian și Brazdău Bogdan, a obținut locul al doilea.

Leave a Comment