Polițiștii zălăuani au fost sesizați duminică seara de către cei din cadrul Dispeceratului SIME asupra declanșării unei alerte de apropiere, privind un bărbat în vârstă de 47 de ani din orașul Șimleu Silvaniei. În numele său fusese emis un ordin de protecție, iar acesta avea montat un dispozitiv de monitorizare electronică.
Șimleuanul nu și-a respectat obligațiile impuse prin ordin, întrucât polițiștii, ajunși pe strada Victor Deleu din Zalău în urma sesizărilor, l-au depistat în fața unui bloc. În acel moment, bărbatul se afla la o distanță mai mică de 100 de metri față de domiciliul persoanei protejate. Astfel, oamenii legii au întocmit un dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.