Invatatorii, educatorii, institutorii, chiar si maistrii sau antrenorii salajeni au posibilitatea sa fie trecuti pe post de profesori pentru invatamantul primar in baza unor grile de punctaj. Noua legislatie in vigoare le permite acestora sa aspire la echivalarea studiilor la nivelul unui profesor cu studii superioare.
Inspectorul scolar de specialitate din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Salaj, Ioan Opris, a declarat, in cadrul unei conferinte de presa, ca metodologia privind recunoasterea si echivalarea competentelor profesionale dobandite de cadrele didactice face referire la invatatorii, educatoarele, institutorii, maistrii si antrenorii care nu au studii superioare, dar care au rezultate deosebite in munca la catedra. Ei vor fi numiti profesori pentru invatamant pre-primar, profesori pentru invatamantul primar, de instruire practica sau profesori antrenori, a declarat inspectorul scolar.
Fiecare cadru didactic care doreste sa parcurga aceasta forma de echivalare a competentelor profesionale trebuie sa depuna, pana in 16 martie, un dosar la unitatea de invatamant la care preda. Ulterior, doritorii vor trebui sa sustina probe scrise si practice. Dosarele si rezultatele obtinute la aceste probe vor fi evaluate de catre o comisie infiintata la nivelul Inspectoratului Scolar.Aceasta posibilitate de echivalare a studiilor inseamna o recunoastere a competentelor pe care acesti oameni le au deja, pe care le-au dobandit si dezvoltat in scoala de-a lungul unei cariere. Pe de alta parte, nu se cunoaste precis daca acest lucru va insemna si o marire de salariu, a precizat inspectorul scolar general Ioan Abrudan.
Cadrul didactic care doreste sa devina profesor trebuie sa isi completeze dosarul, iar in momentul in care atinge punctajul solicitat, i se vor recunoaste competentele de catre scoala in care activeaza, ulterior de catre Inspectoratul Scolar. Beneficiaza de aceasta masura cadrele didactice calificate care indeplinesc cumulativ mai multe conditii. Pentru invatamantul prescolar trebuie sa fie absolventi in pedagogie sau ai scolilor postliceale pedagogice acreditate sau autorizate, titulari sau suplinitori calificati la data cand solicita echivalarea, sa nu fi fost niciodata sanctionati in ultimii doi ani scolari si sa aiba calificativul foarte bine in anul scolar in care solicita recunoasterea. De asemenea, trebuie sa aiba cel putin definitivatul, detin avizele si atestatele necesare pentru ocuparea postului didactic la data solicitarii, au participat la programe de formare continua si perfectionare avizate de minister in ultimii cinci ani in specialitate, didactica specialitatii sau in domeniul psiho-pedagogiei.
In cazul maistrilor instructori, absolventi cu diploma ai unei scoli de maistri sau ai unei scoli postliceale acredidate sau autorizate in profilul postului, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie titulari sau suplinitori calificati, sa aiba finalizat liceul cu diploma de bacalaureat, sa detina atestatul de formare psiho-pedagogica, sa nu fi fost sanctionati, si doar daca au calificativul foarte bine, au definitivatul si detin avizele necesare pentru aceasta echivalare.