Elevii din Pericei, supravegheaţi de jandarmi

Elevii din Pericei, supravegheaţi de jandarmi

Exerciţii demonstrative cu câinii aflaţi în serviciul jandarmilor, exerciţii de disciplinare şi de prindere a unui infractor, precum şi prezentarea unor materiale de protecţie din dotarea luptătorilor jandarmi au fost activităţile desfăşurate, vineri, în curtea Şcolii Gimnaziale Pericei.

Aceste manifestări fac parte din proiectul de parteneriat educaţional Comportamentul – o problemă?, încheiat între Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj şi Şcoala Gimnazială Pericei. Potrivit ofiţerului de relaţii publice din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, Cristian Bolfă, acest proiect are ca scop prevenirea violenţei fizice, verbale şi a oricăror comportamente antisociale în mediul şcolar şi colaborarea între instituţiile abilitate în vederea formării şi educării elevilor. Elevii şcolii au urmărit cu mult interes şi entuziasm exerciţiile demonstrative şi au participat activ la discuţii, manifestându-şi interesul pentru problemele prezentate şi dorinţa ca astfel de activităţi să fie organizate şi pe viitor.

Leave a Comment