Elevi si profesori din liceele salajene, implicati intr-un proiect educational national

Elevi si profesori din liceele salajene, implicati intr-un proiect educational nationalIn anul scolar viitor, elevii si profesorii din liceele salajene vor fi antrenati intr-un proiect educational derulat in aproximativ 1.400 unitati scolare din tara. Proiectul, intitulat Proces educational optimizat in viziunea competentelor societatii cunoasterii, este implementat de Ministerul Educatiei, in parteneriat de SIVECO Romania si Universitatea Nationala de Aparare Carol I. Lansarea proiectului a avut loc in perioada 6-8 mai, la Sinaia, in prezenta inspectorilor scolari generali si a cate unui director de liceu din fiecare judet.

Practic, elevii claselor a XI-a vor avea posibilitatea sa studieze cursul optional Invatare pentru societatea cunoasterii. Una dintre mizele acestei noi programe este de a capta interesul elevilor fata de problemele lumii contemporane, prin conceperea unor situatii de invatare care valorifica achizitiile dobandite prin curriculum-ul formal, la nivelul tuturor obiectelor de studiu, dar si propriile experiente de invatare in situatii nonformale.

In perioada implementarii proiectului, se va lansa si un concurs de proiecte didactice, liceele castigatoare beneficiind de o dotare suplimentara ce va consta in echipamente multi-touch. Urmeaza sa vedem care sunt profesorii care doresc sa faca parte din acest proiect si daca elevii sunt dornici sa aleaga acest curs optional. Este un proiect foarte atractiv, in care pilonii programei sunt conceptul de transdisciplinaritate si invatarea bazata pe proiect, ne-a comunicat inspectorul general adjunct al Inspectoratului Scolar Judetean Salaj, Mirel Matyas.

Cursul optional cuprinde un curriculum integrat transdisciplinar si interdisciplinar pentru domeniile stiintific si umanist, care va acoperi 12 teme transdisciplinare, printre care se numara: Echilibru si dezechilibre naturale, fenomene meteo extreme; Supravietuirea ca individ, populatie, specie, biosfera; Descoperiri accidentale; Potentialul creator uman – descoperiri si inventii care au revolutionat lumea; Calatori si calatorii prin Univers; Magia stiintei si altele.

Leave a Comment