Sindicalistii din educatie strang semnaturi pentru modificarea proiectului Legii Educatiei Nationale, in forma aprobata de Guvern. Ei atentioneaza asupra riscurilor ce pot aparea in invatamant daca unele din prevederile proiectului raman in forma actuala. In schimb, Ministerul Educatiei anunta ca principalele aspecte din Legea Educatiei vor fi aplicate doar peste 2-3 ani.
Nemultumiti de actuala forma a Legii Educatiei, aprobata luni de Guvern, reprezentantii sindicatelor din invatamant au decis sa stranga semnaturi de la toti cei care sunt de acord cu prevederile lor si sa ceara din nou modificarea noii legi. S-a decis la nivelul Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant strangerea unor tabele cu semnaturi ca sa dovedim ca salariatii din invatamant si parintii nu sunt de acord cu mai multe prevederi din proiectul Legii Educatiei. Afirmatiile Ministerului Educatiei si ale premierului Emil Boc, potrivit carora majoritatea profesorilor sunt de acord cu aceste prevederi, sunt total neadevarate.
Peste 90 la suta dintre salariatii din invatamant sunt nemultumiti de pierderea titularizarii, de trecerea clasei a IX-a la invatamantul gimnazial si a grupei pregatitoare de la invatamantul prescolar la cel primar, de cresterea normei didactice si alte prevederi legislative. Vrem sa dovedim astfel ca o categorie de actori din educatie respinge forma actuala a proiectului Legii Educatiei, ne-a declarat, ieri, liderul Ligii Sindicatelor din Invatamant (LSI) Salaj, Eusebiu Lehene. Astfel, incepand din aceasta saptamana, si pana in data de 30 aprilie, reprezentantii FSLI strang semnaturi de la parinti, de la societatea civila si de la toti cei care le sustin propunerile.
Tot in aceasta perioada, sindicalistii au initiat un referendum pentru a sti cu exactitate care va fi participarea salariatilor din invatamant la proteste, si anume, la organizarea grevei de o zi in 22 aprilie, precum si a grevei generale, incepand cu 7 iunie.
Masurile importante din Legea Educatiei, aplicate dupa 2011
Ca sa mai tempereze spiritele din randul sindicalistilor, Ministerul Educatiei informeaza ca cele mai importante masuri pe care le propune noua Lege a Educatiei vor intra in vigoare gradat, tocmai pentru a nu bulversa sistemul de invatamant. Si anume, trecerea clasei a IX-a la invatamantul gimnazial se va aplica doar incepand din anul 2013, iar metodologia examenului de bacalaureat se va schimba abia din 2012.
La data intrarii in vigoare a noii legi, tot personalul didactic calificat, titular, devine titular al unitatii de invatamant cu contract pe o perioada de timp nedeterminata. In ceea ce priveste invatamantul superior, alegerea rectorului si a structurilor de conducere din institutiile de invatamant superior se va face in conformitate cu prevederile noii legi, incepand din anul 2012. Incepand de anul viitor, vor intra in vigoare procedurile pentru conferirea titlurilor didactice in invatamantul superior.
Astfel, doctoranzii care au fost admisi la studiile doctorale inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi isi finalizeaza aceste cursuri potrivit prevederilor legale in vigoare la data admiterii titularilor la studii. Examenul de bacalaureat va contine trei probe scrise, iar la examenul oral vor fi sustinute doua limbi straine. Contracul dintre parinti si scoli a fost mentinut, dar a fost redus cuantumul amenzilor pentru nescolarizarea elevilor. Premierul Emil Boc a cerut dezbaterea de urgenta a proiectului pentru ca acesta sa fie aplicat din noul an scolar, respectiv universitar.