O mama si fiicele sale, intoxicate cu fum intr-un incendiu

O mama si fiicele sale, intoxicate cu fum intr-un incendiuO femeie in varsta de 61 de ani, din localitatea Camar, imobilizata la pat din cauza unor afectiuni de sanatate, a trecut prin clipe de groaza, ieri dimineata, dupa ce acoperisul casei a fost cuprins de flacari. Desi locuieste singura, femeia a avut noroc cu fiicele sale, care locuiesc in apropiere si care, la zarirea fumului gros ce iesea din acoperis, au sarit imediat in ajutorul mamei lor. Intr-un final, toate trei au avut nevoie de ingrijiri medicale, intoxicandu-se cu fum in timp ce incercau sa paraseasca locuinta.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Porolissum al judetului Salaj, Lucian Jacodi, a declarat ca pompierii militari au intervenit prompt pentru stingerea incendiului. Garda de interventie Nusfalau a fost solicitata sa intervina miercuri, la ora 08.25, pentru a stinge incendiul izbucnit la o gospodarie din localitatea Camar. Din cercetarile efectuate, incendiul a izbucnit, cel mai probabil, de la un cos de fum deteriorat, a declarat purtatorul de cuvant. Potrivit acestuia, in incendiu au ars aproximativ sase metri din acoperisul casei si tavanul din lemn pe circa 10 metri patrati.

La fata locului a ajuns si un echipaj SMURD din Nusfalau pentru a acorda ingrijiri medicale celor trei femei. Potrivit sursei citate anterior, mama si fiicele acesteia, in varsta de 41 si respectiv 45 de ani, s-au intoxicat cu fum in timp ce incercau sa paraseasca locuinta. Starea de sanatate a femeilor nu a fost grav afectata, a precizat Lucian Jacodi. In ciuda recomandarilor paramedicilor, femeile au refuzat transportarea la spital.

Primarul comunei Camar, Szabo Levente-Gyorgy, a declarat ca va lua masuri pentru ajutorarea localnicei ramase in plina iarna fara acoperis deasupra capului. Incepand de maine (astazi n.r.), vom acorda sprijin femeii pentru construirea acoperisului casei distruse in incendiu. Desi paguba produsa nu este insemnata, vom lua toate masurile pentru ca reparatiile sa fie efectuate in cel mai scurt timp, date fiind temperaturile extrem de scazute, de pana la -15 grade Celsius in timpul zilei si pana la -20 de grade Celsius inregistrate in timpul noptii, a mentionat edilul.

Femeia de 61 de ani locuieste singura, desi este imobilizata la pat, fiind ajutata doar de fiicele sale. Aceasta a avut un asistent personal pana anul trecut, cand numarul asistentilor personali de ingrijiri a persoanelor cu dizabilitati a fost redus in vederea diminuarii cheltuielilor bugetare.

Leave a Comment