Cazul salajeanului decedat din cauza hipotermiei, in Marca, a ridicat la 24 numarul romanilor rapusi de ger, vineri, dar in week-end alti patru romani au murit din aceeasi cauza, a anuntat Ministerul Sanatatii, intr-un comnunicat de presa remis sambata. De asemenea, numarul persoanelor fara adapost si a celor cu hipotermie care au fost transportate de catre serviciile de ambulanta si echipajele SMURD la unitatile sanitare si in centrele sociale era vineri de 329, romanii indurand o iarna cu temperaturi mult coborate sub 0 grade Celsius. Dintre cele 329 persoane preluate de serviciile de urgenta, 148 au avut nevoie de ingrijiri medicale in unitațile si compartimentele de primiri urgențe. Deplasarile si expunerea la frig trebuie evitate Ministerul Sanatatii reaminteste populatiei ca, in aceasta perioada cu temperaturi extrem de scazute, sa asculte sfatul medicilor, sa evite deplasarile in spații deschise și expunerea la frig, sa respecte regulile de igiena pentru evitarea imbolnavirilor si sa consume alimente bogate in proteine, fructe si legume.
In cazul in care este necesara deplasarea in spații deschise, este recomandata folosirea mijloacelor de protectie adecvate -caciuli, manuși etc. Este recomandat ca, persoanele varstnice, in special cele cu afecțiuni cardiace și respiratorii, sa evite deplasarile și frecventarea locurilor aglomerate care creeaza premisele decompensarii in condiții de temperaturi scazute. Totodata, trebuie evitat consumul bauturilor alcoolice. Copiii au nevoie de atentie speciala In aceasta perioada, trebuie sa se acorde o atenție speciala copiilor – evitarea situațiilor in care aceștia sunt lasați sa aștepte in interiorul autovehiculelor parcate, evitarea transporturilor pe distanțe lungi in vehicule fara posibilitați de climatizare și neechipate corespunzator. Nu in ultimul rand, locuintele si spatiile inchise de locuit trebuie sa fie incalzite corespunzator si trebuie evitata utilizarea instalațiilor improvizate, care pot duce la intoxicații cu monoxid de carbon.