Un barbat in varsta de 35 de ani, din localitatea Petrindu, comuna Cuzaplac , a fost retinut pentru 24 de ore de catre politisti, dupa ce si-a batut cu o cruzime de neimaginat concubina. Bestia cu chip de om a ajuns acasa, miercuri seara, ametit dupa multele pahare de bautura servite cu cativa prieteni, luandu-si la bataie concubina, o tanara clujeanca de 23 de ani, lovind-o cu o bara metalica si bata de lemn. Sora acesteia a gasit-o pe biata femeie intr-o balta de sange si a anuntat imediat Politia.
Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, Tincuta Dumuta, a declarat ca politistii au fost sesizati de catre o femeie, miercuri seara, in jurul orei 20.30, prin numarul unic de urgenta, relatand ca sora sa a fost batuta de concubin. Politistii ajunsi la fata locului l-au retinut pe barbat si l-au anchetat, afland astfel cele intamplate. In seara de miercuri, acesta bause impreuna cu niste prieteni si, dupa ce s-a intors acasa, pe fondul geloziei, a luat-o la bataie pe femeie, lovind-o cu pumnii si picioarele, cu o bara metalica si bata de lemn, a declarat Tincuta Dumuta.
Femeia agresata a fost transportata cu o ambulanta la Spitalul Judetean de Urgenta Zalau. Diagnosticul la internare a fost politraumatism prin agresiune, plagi multiple la nivelul scalpului, hematoame multiple pe tot corpul, fractura deschisa brat stang, traumatism cranio-cerebral, comotie cerebrala si fracturi costale. Purtatorul de cuvant al unitatii spitalicesti mentionate, Codruta Puscas, ne-a declarat, ieri, ca femeia se afla internata la Sectia de Anestezie si Terapie Intensiva, in functie de evolutia starii acesteia urmand a fi transferata la Sectia de Ortopedie, unde va mai ramane sub supraveghere medicala.
In cursul zilei de astazi, barbatul va fi prezentat Parchetului de pe langa Tribunalul Salaj, cu propuneri in functie de concluziile raportului de expertiza medico-legala.