Nerespectarea regulilor de circulaţie şi neatenţia participanţilor la trafic au dus la producerea a patru accidente de circulaţie la finele săptămânii trecute. Potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, patru persoane au fost rănite şi transportate la spital pentru îngrijiri medicale, conducătorii auto alegându-se cu dosare de cercetare penală. În toate cazurile, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-au produs accidentele.
Rupt de beat, pe două roţi
O adolescentă în vârstă de 16 ani, din localitatea Buciumi, a ajuns vineri la spital, după ce a fost lovită de către un zălăuan care conducea rupt de beat un moped. Testat cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o concentraţie de 1,09 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. Accidentul de circulaţie a avut loc vineri, în jurul orei 14, în localitatea Agrij, când, un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Zalău, în timp ce conducea mopedul prin localitate, a pătruns pe contrasens accidentând o minoră de 16 ani, din Buciumi, care se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilă, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, Maria Cristea. Tânăra a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sălaj, unde a fost diagnosticată cu plagă zdrobită la nivelul urechii şi partea dreaptă a feţei. Aceasta a fost tratată la Unitatea de Primire a Urgenţelor, însă nu a necesitat spitalizarea.
Viteza l-a aruncat în şanţ
Câteva minute mai târziu, între localităţile Cliţ şi Lozna, s-a produs un alt accident de circulaţie. Un tânăr, N.S. în vârstă de 22 de ani, din judeţul Harghita, în timp ce conducea autoturismul, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum şi, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului, intrând în şanţul din partea dreaptă a drumului în direcţia de mers. În urma impactului, P.C. de 45 ani, din localitatea Văleni, pasager pe locul din dreapta spate în autoturism a fost rănit.
A oprit maşina într-un copac
Tot din cauza neadaptării vitezei, un zălăuan de 35 de ani a fost rănit, după ce maşina în care se afla s-a izbit de un copac. Accidentul de circulaţie s-a produs sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 7, când un tânăr în vârstă de 31 de ani, din comuna Poiana Blenchii, în timp ce conducea autoturismul între localităţile Poiana Blenchii şi Gostila, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un copac de pe marginea drumului. În urma impactului a rezultat rănirea lui M.A. de 35 de ani, din Zalău, pasager pe locul din dreapta faţă în autoturism.
Bătrână lovită de un moped
Ultimul accident de circulaţie produs în weekend a avut loc în localitatea Lozna. O adolescentă în vârstă de 19 ani, din judeţul Maramureş, în timp ce conducea mopedul pe contrasens, a efectuat o manevră de întoarcere şi a acroşat cu ghidonul o vârstnică de 78 de ani, din localitate, care se deplasa pe partea dreaptă a drumului, în direcţia de mers, accidentând-o grav.