Un clujean a băgat în spital două zălăuance

Un clujean a băgat în spital două zălăuance

Două femei în vârstă de 48 şi 49 de ani, din municipiu, au ajuns duminică după-amiază în spital, după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-un eveniment rutier. Evenimentul a avut loc pe DN 1F, la intrare în Zalău, când un clujean în vârstă de 39 de ani, aflat la volanul maşinii, a apăsat prea tare pedala de acceleraţie. Neadaptând viteza de deplasare la condiţiile de drum – carosabilul fiind umed, a derapat şi a trecut pe contrasens, intrând în coliziune cu autoturismul care circula regulamentar, din sens opus, condus de un zălăuan în vârstă de 48 de ani. În urma impactului a rezultat rănirea a două persoane, respectiv E.D., de 48 de ani, şi G.M., de 49 de ani, ambele din Zalău, pasagere în autoturism, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Maria Cristea.

Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău în vederea acordării de îngrijirii medicale. Potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al unităţii spitaliceşti menţionate, cele două femei au fost tratate în Unitatea de Primiri Urgenţe, nefiind necesară spitalizarea acestora. Pe numele clujeanului poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de articolul 184 Cod Penal.

Accident produs de un şofer beat

Un alt accident de circulaţie a avut loc în judeţ, duminică după-amiază, soldat cu rănirea a două persoane din localitatea Preoteasa, comuna Valcău de Jos. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Sălaj, Maria Cristea, accidentul s-a petrecut când un bărbat în vârstă de 50 de ani, din localitatea Preoteasa, comuna Valcău de Jos, în timp ce conducea autoturismul prin localitate, a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un stâlp de susţinere al reţelei electrice. Testat în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul a fost pozitiv, prezentând o alcoolemie de 0,58 de miligrame per litru de alcool pur în aerul expirat. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, N.S., şi a pasagerei acestuia Z.S., în vârstă de 45 de ani, din aceeaşi localitate.

Victimele au fost transportate la Spitalul Orăşenesc Şimleu Silvaniei, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Pe numele şoferului, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Viteza pe două roţi face victime

Una dintre principalele cauze ale producerii accidentelor de circulaţie rămâne viteza. A confirmat-o un tânăr zălăuan, în vârstă de 22 de ani, care a ajuns sâmbătă seara la spital, după ce a căzut pe carosabil cu mopedul pe care îl conducea. Cauza producerii accidentului: viteza excesivă. Accidentul s-a produs pe strada Unirii, din municipiu, când E.I., în timp ce conducea mopedul, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a derapat şi a căzut pe partea carosabilă. În urma impactului a rezultat rănirea mopedistului, ulterior fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, în vederea acordării de îngrijiri medicale, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Sălaj. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Tânără cercetată pentru furt

O tânără în vârstă de 24 de ani, din Gârbou, riscă să ajungă la închisoare, după ce în cursul zilei de duminică a furat o sumă de bani din locuinţa unei bătrâne din localitatea Bîrsa. Văzând că-i lipsesc banii, femeia în vârstă de 65 de ani, a sesizat poliţiştii. O vârstnică din localitatea Bîrsa a sesizat faptul că o persoană necunoscută i-a sustras din locuinţă suma de 250 lei. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii Postului de Poliţie Someş Odorhei, autoarea furtului a fost identificată ca fiind S.L. de 24 de ani, din comuna Gârbou. Prejudiciul nu a fost recuperat momentan, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj. Tânăra s-a ales cu dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar poliţiştii continuă cercetările pentru recuperarea prejudiciului şi documentarea întregii activităţi infracţionale a autoarei.

În stare de ebrietate şi fără permis, la volan

Patru şoferi cu vârste cuprinse între 22 şi 46 de ani s-au ales, la acest sfârşit de săptămână, cu dosare de cercetare penală, după ce au fost identificaţi de poliţişti că au încălcat anumite reguli de circulaţie pe drumurile publice. Trei dintre conducătorii auto au fost prinşi în timp ce şofau sub influenţa băuturilor alcoolice. Primul dintre contravenienţi, un zălăuan în vârstă de 46 de ani, a fost depistat vineri după-amiază, de către poliţiştii Biroului Rutier Sălaj, în timp ce conducea autoturismul pe bulevardul Mihai Viteazul din Zalău cu o îmbibaţie alcoolică de 1,31 de miligrame per litru de alcool pur în aerul expirat. În aceeaşi zi, poliţiştii Postului de Poliţie Şimişna au prins un tânăr în vârstă de 23 ani, din comuna Rus, în timp ce conducea autoturismul, prin localitate, având o alcoolemie de 0,66 de miligrame per litru de alcool pur în aerul expirat.

În dimineaţa zilei următoare, poliţiştii şimleuani, aflându-se în timpul activităţilor de control şi supraveghere a traficului rutier, au depistat în trafic un sătmărean în vârstă de 25 de ani, conducând maşina prin localitate cu o alcoolemie de 0,48 de miligrame per litru de alcool pur în aerul expirat. Toţi trei conducătorii auto au fost conduşi la spital pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Al patrulea şofer, un clujean de 22 de ani, a fost surprins în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1:10, de poliţiştii Postului de Poliţie Zimbor, în timp ce conducea autoturismul pe raza localităţii Sînmihaiu-Almaşului, fără a poseda permis de conducere. Cei patru conducători auto s-au ales cu dosare de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.

Leave a Comment