Un sălăjean a cucerit vârful Mont Blanc

O performanță deosebită a fost realizată, zilele trecute, de zălăuanul Adrian Nerțan. Acesta a ajuns pe vârful Mont Blanc, Munții Alpi, dedicând reușita sa unui copil aflat în suferință. Fericit și emoționat, Adrian Nerțan a spus într-o postare pe Facebook: “Ieri dimineață (miercuri) la ora 10.09, ora Italiei, am reușit să îngenunchez pe Vârful Mont Blanc, parcurgând ruta italiană, o rută dificilă, mai sălbatică decât ruta franceză, cu o ascensiune totală de peste 3.400 metri. Au fost patru zile petrecute pe munte, cu o ascensiune finală care a durat 9 ore și un traseu total de 17 ore, un parcurs început la ora 0.50, cu ninsoare viscolită, cu temperaturi resimțite de până la minus 20 grade Celsius, în care, nu de puține ori, corpul îmi spunea doar să mă opresc, să mă așez în zăpadă și să dorm. Gândul la Luca Andrei și la cei dragi de acasă m-a împins tot timpul către vârf. La final, am simțit o stare de epuizare fizică așa cum n-am mai avut niciodată până acum, dar totul a fost până la urmă minunat! Știu că pare ciudat, dar pe vârf am plâns de emoție și bucurie. Dedic această expediție lui Luca Andrei care se luptă cu o boală cruntă. Fac apel la fiecare dintre voi să contribuți cu donații pentru a oferi acestui înger șansa la viață, șansa în a-și urma viața și de a-și atinge visurile, la fel ca mine, la fel ca fiecare dintre noi! Asociația << Împreună îi vom face fericiți >> cont RO39BRDE320SV24916073200, mențiune plată: pentru Luca Andrei, Cod SWIFT BRDEROBU”, a scris pe pagina sa de Facebook, Adrian Nerțan. Vârful Mont Blanc, cunoscut și sub denumirea La Dame Blanche („Doamna Albă”) este cel mai înalt vârf din Alpi și din Europa de Vest, situat pe granița dintre Franța și Italia, în apropiere de colțul a trei frontiere, Italia, Franța și Elveția. Înălțimea maximă a vârfului este de aproximativ 4.810 m, dar variază de la an la an cu câțiva metri, în funcție de căderile de zăpadă și condițiile climaterice.

Sursa foto – Facebook

Leave a Comment