Un maramuresan in varsta de 34 de ani s-a ales cu o amenda in valoare de 20.000 de lei, dupa ce a fost prins, miercuri seara, intr-un control in trafic desfasurat de politistii din Ileanda, transportand ilegal cu autoturismul 500 de litri de alcool dublu rafinat pus in sticle. In urma cercetarilor efectuate de politisti, barbatul a recunoscut ca a cumparat alcoolul de la un pietar din Baia Mare si ca intentiona sa-l vanda in judetul Cluj. Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, Nadia Serban, a declarat ca Vasile A., de 34 de ani, din Ciolt, judetul Maramures, a fost sanctionat contraventional pentru ca nu a putut prezenta documente care sa ateste obtinerea licita a alcoolului gasit in autoturism. Politistii au sesizat si reprezentantii Autoritatii Nationale a Vamilor-Biroul Teritorial Salaj care au confiscat intreaga cantitate de alcool in valoare de 4.500 de lei.
Accident grav langa Hereclean
Un grav accident de circulatie s-a produs miercuri seara, la iesirea din Hereclean spre Satu Mare, dupa ce o tanara in varsta de 24 de ani, din Dersida, incepatoare in ale condusului, a pierdut controlul masinii si s-a izbit frontal de o autoutilitara. Purtatorul de cuvant al IPJ Salaj, Nadia Serban, a declarat ca accidentul s-a produs in jurul orei 14:40, intre localitatile Hereclean si Borla, cand Monica G., in timp ce conducea autoturismul, a patruns pe contrasens, unde a intrat in coliziune frontala cu o autoutilitara condusa regulamentar de catre Vasile V., de 36 de ani, din Cluj-Napoca.
In impactul puternic, tanara soferita a fost grav accidentata, fiind astfel transportata la Spitalul Judetean pentru ingrijiri medicale. Purtatorul de cuvant al unitatii spitalicesti mentionate, Codruta Puscas, a afirmat ca tanara a ajuns la Unitatea Primiri Urgente cu politraumatism prin accident rutier, prezentand fracturi costale, traumatism cranio-cerebral minor, precum si fractura de clavicula si umar stang. Pacienta a fost supusa unei interventii chirurgicale, dupa care a fost internata la Sectia de Terapie Intensiva, starea acesteia fiind stabila, unde va mai ramane cateva zile sub supravegherea medicilor.
Minor cercetat pentru furt
Pentru un portmoneu in care se aflau cateva zeci de lei, un minor in varsta de 17 ani, din Sarmasag, s-a ales zilele trecute cu un dosar de cercetare penala pentru comiterea infractiunii de furt. Pagubita a fost cea care a anuntat autoritatile in acest caz. In urma cercetarilor, politistii din cadrul Postului Sarmasag au
constatat ca Gabriel M., in timp ce se afla in incinta unei institutii din localitate si profitand de faptul ca femeia K. Anke, tot din Sarmasag, si-a lasat geanta nesupravegheata, a sustras un portmoneu in care se afla suma de 58 de lei.