Vampiri si vrajitoare la scoala Gheorge Lazar

Vampiri si vrajitoare la scoala Gheorge Lazar

Scoala Gimnaziala Gheorghe Lazar din Zalau a organizat, vineri, o petrecere de Halloween, urmand reteta unei traditii tipic americane, bantuita de vampiri si vrajitoare inspaimantatoare. Fiind prima activitate de acest fel, copiii au umplut sala festiva in care a fost organizata petrecerea, distrandu-se de ornamentele ce impanzeau peretii incaperii. Momentul cel mai asteptat al petrecerii a fost parada celor aproape 100 de costume de pirati, stafii, vrajitoare si tot felul de monstri, copiii demonstrandu-si creativitatea si ingeniozitatea. De asemenea, ei au realizat o expozitie de desene, picturi si dovleci ciopliti, ba chiar au si dansat pe binecunoscuta piesa Thriller a lui Michael Jackson. La final, cele mai bune desene si picturi, cele mai frumoase si inspaimantatoare costume, precum si cei mai haiosi sau cei mai infricosatori dovlecei ciopliti au fost premiate de catre juriul alcatuit din profesorii institutiei.

Leave a Comment