IPJ Sălaj: procesul de votare – fără incidente deosebite

Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a anunțat într-un comunicat de presă că efectivele de siguranță publică au fost suplimentate în cursul serii, cu 40 de polițiști, fiind totodată intensificate activitățile de patrulare în zona secțiilor de vot din județ, pentru prevenirea oricărui incident legat de procesul electoral. În cursul zilei de duminică, 6 decembrie, nu au fost sesizate incidente deosebite de ordine publică care să afecteze desfășurarea votului, transmit reprezentanții Poliției sălăjene. În Coșeiu, două persoane au solicitat urna specială la domiciliu, însă la deplasarea membrilor secției de votare, însoțiți de polițiști, acestea nu au mai fost găsite acasă. Poliția continuă cercetările pentru infracțiunea de fals în declarații. La nivel județean peste 600 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne sunt angrenați în misiuni specifice, pentru ca procesului electoral să se desfășoare fără probleme. 75 de angajați MAI asigură ordinea publică la nivel județean, 18 vor verifica și soluționa sesizările de posibile incidente electorale, iar 623 de angajați asigură protecția celor 313 secții de votare. Persoanele care refuză să se conformeze dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi poate fi sancționat cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 lei.

 

Leave a Comment