Amenzi date sălăjenilor care ignoră normele rutiere

O acţiune ce vizează transportul de persoane, pentru verificarea respectării prevederilor legale de prevenire şi combatere a răspândirii noului virus, dar şi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, are loc în perioada 2 noiembrie-13 decembrie, la nivel judeţean. Acţiunea se desfăşoară în comun cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Transportul Controlului Rutier. Astfel, vor fi intensificate controalele în trafic privind această categorie de vehicule. De la debutul acţiunii au fost verificate 233 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate nouă sancţiuni contravenţionale, dintre care trei pentru nerespectarea regimului legal de viteză, două pentru nepurtarea centurii de siguranţă, una pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, iar diferenţa au fost aplicate pentru alte abateri de la normele rutiere. Poliția recomandă tuturor participanţilor la traficul rutier să adopte o conduită preventivă în trafic, să respecte regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren. De asemenea, le recomandăm să poarte masca de protecţie, atât în mijloacele de transport în comun, cât şi în celelalte locuri unde este obligatoriu. 

Leave a Comment