CSS Zalau a inregistrat a doua remiza in actualul sezon

CSS Zalau a inregistrat a doua remiza in actualul sezonJunioarele I de la CSS Zalau au inregistrat, duminica, a doua remiza din actualul sezon al Campionatului National de handbal, prima inregistrandu-se in runda cu numarul cinci, 34 – 34 pe teren propriu, in fata celor de la CSS 2 Baia Mare. Dupa un drum care a durat mai bine de trei ore, fetele pregatite de Elena Tadici si-au revenit destul de greu, avand o prima repriza destul de modesta in fata penultimei clasate, CSM Sebes. Gazdele au condus la un moment dat chiar si cu sase goluri, dar zalauancele au revenit si s-au apropiat la un gol pana la pauza, 14 – 13. Jocul echipei CSS Zalau s-a imbunatatit in repriza secunda, insa, de aceasta data, au dezamagit portarii, astfel ca zalauancele au obtinut un singur punct din intalnirea de la Sebes, 29 – 29. Fetele s-au incalzit destul de greu dupa trei ore si jumatate de drum. In prima repriza au jucat cu mari fluctuatii. In repriza a doua fetele si-au mai revenit, dar nu ne-au ajutat portarii, iar in momentul in care portarii nu te ajuta deloc este greu sa obtii un rezultat favorabil. Sebesul s-a intarit fata de prima parte a campionatului, avand in echipa cateva jucatoare care evolueaza si in Divizia A. Nu sunt multumita de rezultat, pentru ca trebuia sa castigam, dar asa este in sport, nu poti sa castigi tot timpul, ne-a declarat antrenoarea Elena Tadici.

Dupa sapte etape, formatia zalauana se situeaza pe pozitia secunda in clasament, cu zece puncte acumulate, avand sanse reale de calificare in primul turneu semifinal. Avand in vedere ca au fost eliminate turneele de sala, programate in pauza dintre tur si retur, au fost programate doua turnee semifinale, la primul urmand sa se califice primele patru echipe din fiecare serie.

Profesoara Elena Tadici nu a putut conta in meciul de la Sebes pe Cosmina Cadar si Bianca Bucurian, ambele acuzand probleme de sanatate.

Din lotul care a evoluat in prima parte a campionatului lipseste portarul Alexandra Costa, care a renuntat la handbal.

CSS Zalau: Somogy Edina, Daniela Pop – Madalina Pop, Claudia Iacob, Madalina Prodan, Nagy Orsolya, Ramona Goga, Antonia Pantea, Andrada Pop, Claudia Papp, Iulia Tripon, Cosmina Cadar si Bianca Buruian. Antrenor: Elena Tadici.

Rezultatele complete din etapa a VIII-a: CSS 2 Baia Mare – CS Extrem Baia Mare 30 – 36, LPS Targu Mures – LPS Bistrita 27 – 38, LPS Sebes – CSS Zalau 29 – 29.

Etapa viitoare, duminica, 29.01.2012: CSS Viitorul Cluj – LPS Sebes, CSS Zalau – LPS Targu Mures, LPS Bistrita – Extrem Baia Mare. CSS 2 Baia Mare va sta, fiindca CSM VSK Miercurea Ciuc s-a retras din campionat, celorlalte echipe fiindu-le retrase punctele din meciurile directe.

Clasament:

1. LPS Bistrita 7 5 1 1 211 – 190 11p

2. CSS Zalau 7 4 2 1 209 – 172 10p

3. CSS 2 Baia Mare 7 4 1 2 248 – 200 9p

4. Extrem B. Mare 7 4 1 2 202 – 177 9p

5. CSS Viitorul Cluj 6 2 0 4 168 – 173 4p

6. LPS Sebes 7 1 1 5 153 – 214 2p

7. LPS Targu Mures 7 1 0 6 153 – 228 2p

Leave a Comment