Echipa de juniori I de la CSS Zalau a sustinut duminica primul meci oficial din acest an, primind vizita ocupantei locului intai din Seria F, CSS LAPI Dej. Voleibalistii condusi de Dan Predescu si Marin Silaghi au avut un inceput modest de partida, pierzand primele doua seturi la 23, respectiv la 22. Mihai Ciupe si compania au avut puterea sa revina in joc si s-au impus in urmatoarele doua seturi mai categoric decat au facut-o oaspetii in primele doua, 25 – 15, respectiv 25 – 19. A urmat insa setul decisiv, in care voleibalistii zalauani nu au mai fost la fel de concentrati ca in seturile trei si patru, oaspetii castigand cu 15 – 13 ultimul act al partidei.
De mentionat ca indiferent care ar fi fost rezultatul final al partidei de duminica atat CSS LAPI Dej, cat si CSS Zalau sunt calificate deja la turneul semifinal.
CSS Zalau: Mihai Ciupe, Adrian Pop, Marius Ilies, Vlad Tamba, Razvan Inte, Mihai Criste, Dan Baltan, Raul Mastan, Ovidiu Muresan, Sergiu Pop, Florin Ciobanu, Bogdan Mihai. Antrenori: Dan Predescu si Marin Silaghi.