Sambata, ora 18, Stadion Vointa din Livezile
Vointa Livezile – FC Zalau
Pauza s-a incheiat pentru jucatorii antrenati de Marius Pasca si Cristian Oros, acestia urmand sa sustina maine primul meci din noul sezon al Ligii a III-a de fotbal. Etapa inaugurala este programata in aceasta dupa-amiaza, insa partida de la Livezile a fost programata pentru maine, la fel ca jocul dintre Olimpia Satu Mare si FCM II Targu Mures.
Pentru jocul de maine, antrenorul Marius Pasca va putea conta pe toti jucatorii.
In aceasta vara, FC Zalau a facut trei transferuri, aducandu-l pe portarul clujean George Cosma si pe mijlocasii Raul Stanciu si Vasile Damsa. Conducerea a decis ca incepand din acest an cei doi antrenori sa introduca in 11-le de baza mai multi jucatori tineri, iar cei doi antrenori s-au conformat inca din meciurile amicale.
Presedintele Ioan Morar considera ca va fi un campionat mai puternic decat cel anterior, in primul rand pentru faptul ca au aparut cei trei sateliti ai echipelor din Liga I. Va fi un campionat mai greu decat cel de anul trecut, in primul rand avand in vedere inscrierea celor trei echipe: CFR II Cluj, U II Cluj si FCM II Targu Mures. Ele pot face jocurile in aceasta serie, insa sper sa nu se intample asa ceva. Nu e totuna ca la meciul cu o alta echipa sa se prezinte cu juniorii, iar la partidele cu noi sa aiba 4 – 5 jucatori de la primele echipe. Si Brasovul am inteles ca s-a intarit, la fel si Campia Turzii. Si Olimpia va avea un cuvant de spus chiar daca e nou-promovata. Va fi mai greu si pentru ca se schimba sistemul si se va retrograda de la locul 11 in jos, a afirmat conducatorul clubului zalauan. Acesta a mai spus ca se bucura de faptul ca Andrei Balan a revenit la echipa si ca va fi din nou concurenta pentru postul de atacant. Foarte probabil, la echipa va ramane si fundasul venit saptamana trecuta de la SCM Brasov, Dragos Surducan.
Partida de la Livezile va fi oficiata la centru de suceveanul Ionut Ignat, ajutat la cele doua linii de Andrei Itco, tot din Suceava, si Ciprian Iovu, din Botosani. Observator de arbitri a fost delegat Zoltan Tamas, din Odorheiul Secuiesc, iar observator de joc, clujeanul Florin Pop.
Programul complet al primei etape: Gloria II Bistrita – Unirea Tarlungeni, Unirea Dej – Avantul Reghin, Unirea Ungheni – CS Zlatna, CFR II Cluj – Sanatatea Cluj, Corona 2010 Brasov – U II Cluj, Unirea Floresti – Seso Campia Turzii, Olimpia Satu Mare – FCM II Targu Mures, Vointa Livezile – FC Zalau.