Alţi doi sălăjeni spre Universitatea Cluj

Alţi doi sălăjeni spre Universitatea Cluj

După talentatul Vlăduţ Morar, jucător originar din comuna Crişeni, car a făcut cunoştinţă cu Liga I la numai 18 ani, Sălajul ar putea avea începând din această vară încă doi reprezentanţi la grupele de copii şi juniori de la Universitatea Cluj. Este vorba de Ciprian Nagy şi Paul Gazda, jucători ce au început fotbalul la Viitorul Zalău, ultimul evoluând şi acum la clubul manageriat de Daniel Sabău.

Cei doi au fost monitorizaţi la mai multe turnee, după care au participat la câteva acţiuni organizate de Universitatea Cluj, antrenorii clubului de pe Someş fiind mulţumiţi de evoluţiile celor doi tineri fotbalişti. Gazda şi Nagy ar putea fi convocaţi chiar la începutul săptămânii viitoare la grupa lor de vâstă (1997) de la Universitatea Cluj, cu care se intenţionează participarea la turneul din Preşov (Slovacia), programat în perioada 2 – 6 iulie. Dacă managerul clubului viitorul, Daniel Sabău, s-a rezumat la a spune că deocamdată nimic nu este sigur, tatăl lui Ciprian Nagy a declarat că Ciprian a fost văzut de domnul Georgescu la un amical între CS Barcău Nuşfalău şi Ardealul Cluj şi a rămas interesat de el şi după ce a plecat la Universitatea. Acum însă am înţeles că domnul Georgescu nu mai este la Universitatea şi aşteptăm să vedem ce se va întâmpla. În această săptămână vom pleca la Cluj pentru a purta noi discuţii şi a stabili toate amănuntele.

Dacă Gazda a început fotbalul la Viitorul în urmă cu patru ani, Nagy a fost legitimat la clubul zălăuan încă de acum şase ani, adică de la vârsta de opt ani. Ultimul an l-a petrecut însă la CS Barcău Nuşfalău, jucând la început sub formă de împrumut, după care a devenit jucător liber, fiind transferat definitiv la clubul de pe malul Barcăului.

Leave a Comment