80 de karateka s-au întrecut la Cupa Performanţei

80 de karateka s-au întrecut la Cupa Performanţei

Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei a organizat cea de-a XIII-a ediţie a Cupei Performanţei la cercurile de Karate. Fiind ediţie naţională acţiunea s-a bucurat de o largă participare atât din partea concurenţilor, cât şi de cea a spectatorilor.

Evenimentul a avut loc în sala de sport a Grupului Şcolar Ioan Ossian, iar sportivii s-au întrecut în probe de kumite individual. Cele opt echipe au totalizat peste 80 de sportivi din Maramureş, Bihor, Satu Mare şi Sălaj. Sportivii şimleuani au avut o evoluţie foarte bună, obţinând 14 clasări pe podium. O evoluţie remarcabilă au avut Andrei Oltean, Raul Remeş, Aida Pop şi Laura Remeş, ce-a din urma obţinând două locuri I la două categorii diferite.

De asemenea, Cercul de tenis de câmp, condus de profesorul Daniel Dragoş, a obţinut un loc întâi la concursul Flori de mină de la Baia Mare.

Conducerea Clubului Copiilor din Şimleu Silvaniei a ţinut să-i felicite la final pe toţi sportivii participanţi şi să le ureze o vacanţă plăcută şi succes în activitatea sportivă.

Leave a Comment