Prezentă săptămâna trecută la faza zonală a Campionatului Naţional de juniori C, CS Barcău Nuşfalău a înregistrat două victorii şi o înfrângere, ratând însă calificarea în faza finală.
În primul meci, echipa condusă de Liviu Feraru şi Adrian Damian a întâlnit Someşul Satu Mare, în faţa căreia a pierdut cu scorul de 5 – 1, după o primă repriză modestă din partea sălăjenilor. Golul de onoare pentru gruparea de pe malul Barcăului a fost marcat de Tudor Lazok.
În al doilea duel, formaţia sălăjeană a întâlnit echipa organizatoare, Xela Baia Mare, scorul final la sfârşitul timpului regulamentar fiind 2 – 2, golurile Barcăului fiind marcate de Raul Ghile şi Tudor Lazoc. au urmat loviturile de departajare, unde Barcău s-a impus cu 6 – 5.
Cea mai clară victorie a fost în ultima partidă, cu Şoimii Romuli, 3 – 1, prin hattrick-ul reuşit de Tudor Lazoc.
Din păcate, grupa pregătită de Feraru şi Damian au ratat calificarea în faza finală, însă preşedintele clubului din Nuşfalău este mulţumit de evoluţia echipei. Am început mai slab primul meci, probabil şi din cauza emoţiilor, dar am câştigat următoarele două jocuri. Având în vedere însă că am câştigat la penalty-uri meciul cu Baia Mare, nu am acumulat decât două puncte, nu patru şi am ratat calificarea. Per ansamblu însă, sunt mulţumit de evoluţia copiilor. Cred că am reprezentat cu cinste judeţul, chiar dacă am ratat calificarea, a afirmat Damian.
Toate meciurile s-au disputat pe Stadionul Viorel Mateianu din Baia Mare.
Lotul echipei CS Barcău Nuşfalău: Alt Adam, Mondek Iaroslav, Gheorghe Tămaş – Alexandru Cherecheş, Radu Mate, Tanko Robert, Adrian Nagy, Raul Ghile, Cătălin Glava, Ciprian Nagy, Dănuţ Lupou, Răzvan Gânţă, Tudor Lazoc, Deak Attila, Răzvan Balog, Kinţeş Richard, Vasile Anghel, Răzvan Pop, Daniel Lupo, Andrei Sârca, Antonio Bulgărean, Vlad Pop, Raul Smole şi Adelin Neaga. Antrenor: Liviu Feraru.